O întâlnire de suflet în parohia ”Sf. Arh. Mihail” din or. Criuleni

1883

Marți seara, 10 martie, parohia în construcție ”Sf. Arh. Mihail” din or. Criuleni a găzduit prima întâlnire duhovnicească cu genericul ”De la suflet la suflet”, fiind invitat preotul profesor Octavian Moșin de la Universitatea de Stat din Moldova.

Înainte de eveniment preotul-paroh Ioan Țuțuianu a prezentat oaspetele, arătându-i cele realizare la această biserică în construcție, amplasată pe teritoriul Spitalului raional Criuleni. A umrat discursul părintelui Octavian, care s-a referit la viață ca dar divin, la perspectiva mântuirii sufletelor noastre și la modul de viață pe care trebuie să-l ducă un creștin autentic. Un loc aparte a fost rezervat postului, cei prezenți fiind îndemnați să petreacă această perioadă de nevoință cu înfrânare, rugăciune și fapte bune.

Au urmat răspunsuri la diverse întrebări ale celor prezenți, fiind planificate și alte teme de zidire sufletească. Părintele-paroh a mulțumit celor prezenți pentru deschidere și interes, menționând că prin serile duhovnicești se zidesc și se apropie sufletele credincioșilor.

sursa https://octavianmosin.info/


Articole postate de același autor
189

„N-am timp!” – slagarul vremurilor noastre

N-am timp sa zambesc astazi, daramite sa mai fiu si fericit? Ce?! Asta e cea mai frumoasa zi de toamna? Hai, dom’le, lasa-ma cu prostiile! Nu vezi ca am treaba, ca ma grabesc! Nu am timp. Trebuie sa ajung la munca, sa fac rapoarte, sa le dau mai departe, sa ma plimb in sedinte. Cum […]