„Gura ce mulţumeşte pururea primeşte binecuvântare de la Dumnezeu; şi în inima ce petrece în mulţumire se iveşte harul.” (Sfântul Isaac Sirul)
În Duminica a XXVII-a după Cincizecime (a Vindecării celor 10 leproși), cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău.
La Sfânta Liturghie s-a citit Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca 17, 12-19.
Nerecunoştinţa despre care ne vorbește fragmentul evanghelic din această Duminică, este un mare păcat. „Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt?”, îl întreabă Mântuitorul pe leprosul care se întorsese ca să-I mulţumească. Hristos nu pentru Sine a cerut recunoştinţă de la cei zece leproşi, pentru ei înşişi, căci recunoştinţa le-ar fi fost lor de folos.
Despre faptul că recunostința este o faptă rară la oameni, ne spune și Sfantul Ignatie Briancianinov: „În unele boli trupești se bagă de seamă o dispoziție capricioasă inexplicabilă. La fel se întâmplă și in bolile sufletești. Adeseori, binefacerile seamanî în cel ce le-a primit un simțâmânt de urî neimpăcată, inverșunată, față de cel ce le-a săvârșit. Atât de des întâlnești această ciudățenie potrivnică firii încât de aici a luat naștere în popor o zicătoare: “N-ai hrănit, n-ai adăpat, vrăjmaș nu ți-ai căpatat”. Puternică este otrava păcatului, cu care suntem otrăviți: cei atinși de ea sunt în stare să urască nu doar pe oamenii care le-au făcut bine, ci și pe Dumnezeu, precum au și dovedit prin nenumărate fapte”.
Iar Sfântul Luca Luca al Crimeei ne spune că Hristos, când i-a vindecat pe cei zece leproși, știa că nouă dintre ei se vor arăta nerecunoscători, dar chiar și așa, i-a vindecat pe toți. Și-a revărsat mila nemărginită asupra tuturor – și vrednici, și nevrednici. Și-a dat viața și pentru păcătoși, și pentru nerecunoscători. EI a suferit pe Crucea de pe Golgota de dragul nostru, al tuturor, chiar și de dragul celor care L-au respins, care L-au dat la moarte.
În cuvântul de învățătură, PS Siluan a subliniat faptul că ar trebui să conștientizăm că nu Dumnezeu are nevoie de mulţumirea noastră, ci trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu şi oamenilor, pentru a ne îmbogăţi duhovniceşte şi a creşte în comuniune de dragoste smerită.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul mixt al Catedralei Mitropolitane condus de dna dirijor Angela Angheni.
sursa manastireacurchi.md