Actualitate

„Casa voastră poate deveni Rai pentru copii, dar poate deveni și iad. Alegeți ce vreți”

386
  Părinte, ce-i sfătuiți pe părinții ai căror copii sunt apatici sau, dimpotrivă, hiperexcitați? Cum poate fi ajutat copilul sau adolescentul să-și afle echilibrul sufletesc?

– Trebuie început de la lucrul cel mai simplu, dar care este totodată extrem de important: programul zilei. Dacă acest program nu este precizat, copilul, ba chiar și adolescentul, va avea fără îndoială de suferit. Neorânduiala aduce întotdeauna după sine tot felul de probleme. Lipsa programului îl face adesea pe copil să nu facă nimic, pentru că nu știe cu ce să se ocupe și ce să facă. Una dintre „bolile” principale ale generației actuale de adolescenți este lipsa de voință – tulburările volitive. Programul organizează viața.

În general copiii, și mai ales cei de la oraș, fac prea puțină mișcare și nu iau aer. În schimb, ai au parte cu prisosință de încordare: psiho-emoțională, informațională etc. Numai televizorul câte parale face…

În ce mă privește, eu am tras de mult concluzia următoare: părinți nervoși – copii nervoși. Din păcate, familiile fericite sunt puține, în schimb cu probleme sunt câte vrei. Conflictele și certurile dintre părinți, permanentele „reglări de conturi” îl nevrozează, în mod indiscutabil, pe copil. În timpul consultației le spun întotdeauna acestor părinți: „Casa voastră poate deveni Rai pentru copii, dar poate deveni și iad. Ei bine, alegeți ce vreți”.

Dr. Dmitri Avdeev, Nervozitatea la copii și adolescenți, Editura Sophia, București, 2008, p. 26-27

Couple arguing behind their children

Articole Asemănătoare
1414

Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, ucenicul cel iubit al lui Hristos

Sfantul Ioan, cum stiti, este apostolul iubit al Mantuitorului Hristos. Cel mai tanar dintre apostoli, cel mai curat, feciorelnicul Ioan, cel mai atasat de Mantuitorul Hristos de la inceput. Impreuna cu fratele sau Iacov, fiii lui Zebedeu, sunt printre primii patru apostoli: Simon-Petru si Andrei, Iacov si Ioan, sunt cei patru apostoli de la inceputul […]

Articole postate de același autor