Șapte zile cu Iisus în ţara lui Dante

1666

Faptul că legăturile de prietenie dintre elevii Liceului Teoretic Meșterul Manole  de la Sălcuța, Căușeni, și colegii lor de peste hotarele Republicii Moldova au devenit o permanență, nu mai surprinde pe nimeni. Totuși, o vizită de șapte zile în cele mai frumoase orașe din Italia este un eveniment mai puțin obișnuit. S-au întâmplat toate prin stăruința părintelui Nicolae, paroh al Bisericii Adormirea Maicii Domnului, care a avut grijă să stabilească legăturile necesare cu fețe bisericești din Italia și reprezentanți ai diasporei moldovenești din patria lui Petrarca, Dante, Mikelangelo...

Trebuie să remarcăm pentru început că vizita în Italia nu a fost o promenadă turistică ci, se poate spune, un turneu artistic pe parcursul căruia corul Buna Vestire a susținut un șir de concerte cu colinde de toată frumusețea dar și cântece de lume. A mai fost şi un productiv schimb de experienţă pedagogică cu profesorii de la câteva instituţii şcolare din Italia și o șansă de a promova nepieritoarele valori creștine.

Filmul acestei treceri prin Italia este mai mult decât sugestiv. Un breviar al lui ne poate convinge de posibilitățile care sunt la îndemâna oricui care are credință, dorință și dragoste de frumos.

Plecarea s-a produs într-o atmosferă de extaz. Până în ultima clipă această șansă părea un vis, o incredibilă întâmplare. Visul deveni realitate.

Prima pauză de nouă ore în acest pelerinaj interveni în fantasticul oraș Budapesta. În memoria copiilor acesta va rămâne un oraș al luminilor și al unei desăvârște frumuseți arhitecturale. Clădirea parlamentului, castelele, podurile, băile termale și atâtea alte locuri de vizitat vor trezi mereu nostalgia revenirii. Unde mai pui că e ajun de Crăciun și privirea ți-o încântă un brad de o frumusețe copleșitoare iar târgul de sărbătoare te îmbie să cumperi ceva pentru amintire. Dar cuvântul din poveste înainte mult mai este.

Iată că mașina noastră continuă să avanseze deja pe pământurile patriei lui Dante și Michelangelo. Prima întâlnire, mult emoționantă, este cu părintele Grigore Catan, omul care, cu binecuvântarea Preasfințitului Ambrozie, episcop de Bogorodsk, a stat la începuturile acestui pelerinaj.

Aici, în Piacenza, oraș cu o istorie bimilenară, în biserica Sfinții Trei Ierarhi preoții Nicolae și Sergiu Jelihovschi au susținut, împreună cu membrii corului Buna Vestire, slujba Vecerniei și Utreniei. A urmat și primul concert, dar de data aceasta la Milano, capitala nordului Italiei, urbe care a luat naștere încă în anul 400 înainte de Hristos. Enoriașii bisricii cu hramul Sfântul Ambrozie, aproape în totalitate basarabeni, s-au lăsat purtați pe aripile frumoaselor colinde românești și și-au încărcat sufletele cu mesajele frumoaselor poeme dedicate Nașterii Mântuitorului. Acestea toate au fost completate de cântece patriotice pe versurile lui Alexie Mateevici, Grigore Vieru,  Nicolae Dabija. Și aici și în concertele care au urmat în alte orașe nu a lipsit cântecul Avem o țară sfântă, care pentru familia din liceul  Meșterul Manole și nu numai, este un imn al ortodoxiei. După recitalurile de colinde în toate orașele preoții-parohi au avut grijă să-i răsplătească cum se cuvine pe colindători cu dulciuri și daruri. De remarcat că evenimentul cultural a fost organizat cu bună știință seara, pentru ca părinții, după orele de muncă, să poată veni împreună cu copiii care ziua se află la grădiniță.

În duminica ce a urmat părintele Serghei Jelihovschi a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în același sfânt locaș din Piacenza, iar părintele Nicolae Jelihovschi a venit cu o prelegere despre rolul Sfintelor Taine în viața creștinilor.

În a doua biserică din Piacenza, cea cu hramul Sfântul Daniil Sihastrul, elevii din Sălcuța au fost întâmpinați de preotul-paroh Iurie Ursachi, un coleg de seminar al părintelui Nicolae Jelihovschi pe care acesta din urmă nu l-a văzut timp de 24 de ani. În această biserică părintele Ursachi cu un sobor din șapte preoți au oficiat Taina Sfântului Maslu. La sfârșitul slujbei părintele Nicolae Jelihovschi a ținut un discurs despre importanța implicării copiilor și tinerilor în viața bisericii.

Sălcuțenii au observat că în sfântul locaș este amenajat un colțișor în stil național. Este ca o casă mare cu zestre și covoare tradiționale. Acest colțișor e o atracție pentru enoriașii din diasporă.

Dimineața zilei de luni i-a găsit pe sălcuțeni în Bologna, unde aveau să prindă contur niște relații de parteneriat educațional pe platforma eTwinning. Aici a intervenit și prima voce a colectivului nostru, doamna director Liuba Pleșca, care a canalizat discuția pe un făgaș profesionist în beneficiul copiilor. Desigur, și profesorii de la Școala Medie Saffi au ascultat cu mult interes colindele copiilor de la Sălcuța.

Părintele Marcel Călugărescu, un prieten mai vechi al liceului Meșterul Manole și bisericii din Sălcuța, omul care stă la începuturile proiectului Dar din dar, le-a prilejuit elevilor și profesorilor însoțitori o excursie prin centrul istoric al orașului. Splendorile orașului-cetate sau orașului roșu, cum l-au numit romanii, i-au uimit pe elevi. De pe turnul numit Torre degli Asinelli în zilele senine se poate vedea până la Verona. Aici este cea mai veche Universitate din Europa iar Piazza Maggiore este pur și simplu splendidă cu palatele și bisericile ei.

Tot părintele Marcel Călugărescu este acel care a prilejuit întâlnirea în Italia a colegilor de seminar din Repblica Moldova. Un șir de activități culturale și de voluntariat a organizat preoteasa Maria Călugărescu.

De aici – la Brescia cea cu minuni montano-marine și cu bazilici bătrâne, de sute ori char mii de ani. Părintele Ioan Cârlan, parohul bisericii Sfântul Dimitrie,  a organizat o frumoasă excursie pe la cele mai frumoase locuri ale urbei. Lacurile Garda și Iseo, străjuite de Alpi fac o impresie magnifică iar bisericile orașului sunt somptuoase.

O surpriză de proporții îi aștepta pe membrii delegației sălcuțene la Padova. Aici au văzut sicriul și moaștele Sfântului Evanghelist Luca. A doua surpriză în biserica cu hramul Cuvioasa Parascheva a fost grupul numeros de sălcuțeni stabiliți la Padova. Preotul Vasile Gorja a făcut biserică creștin-ortodoxă dintr-o clădire strict utilitară înnobilând exteriorul cu chipul lui Ștefan cel Mare și Sfânt și alte chipuri dragi românilor.

Urma după aceste emoționante clipe vizita la Castelfranco cu un alt proiect educațional în școala Guillermo Marconi. Elevii italieni s-au dovedit a fi mult pasionați de robotică.

La amiază a urmat un nou concert la Modena în biserica cu hramul Sf. Dimitrie, iar cântăreții din Sălcuța au făcut cunoștință cu preotul-paroh Simion Moraru, un pasionat organizator al pelerinajelor în Țara Sfântă. Preoții Jelihovschi au legat o strânsă prietenie cu Preacucernicia Sa tocmai pe această cale.

De aici – la Verona, cea care l-a inspirat pe Shakespeare să scrie nemuritoarea sa tragedie  Romeo și Julieta. Aici delegația din Sălcuța a fost însoțită de preotul Oleg Pîrțu, în biserica Tuturor Sfinților, un învrednicit pelerin spre orașul sfânt Bethleem, locul de naștere a Pruncului Iisus.

Ultimul concert corul Buna Vestire  l-a susținut în Parma, deasemenea un străvechi oraș care găzduiește astăzi cea mai mare comunitate de basarabeni. E de menționat faptul că preotul Dumutru Doleanschi, parohul bisericii cu hramul Sfântul Nectarie, a fost elev al părintelui Grigore Jelihovschi și-i poartă acestuia din urmă o necurmată stimă. De altfel nu numai el ci mai toți preoții care activează în zonă au fost dăscăliți de către bunul părinte Grigore.

Pelerinajul se apropia de sfârșit. Copiii din Sălcuța și-au exprimat emoțiile pe care le-au avut de retrăit pe parcursul ultimelor zile. Nici unul dintre ei nu a putut fi stăpân pe lacrimi și aceasta este cea mai mare dovadă a unei reușite educaționale.

Cuvinte alese de recunoștință pentru fețele bisericești, pentru profesorii din școlile din Italia și pentru conaționalii noștri stabiliți în această parte de lume a găsit de fiecare dată doamna Liuba Pleșca. Ea știut să scoată în vileag importanța acestor contacte de suflet și să descopere noi căi de colaborare în viitor.

***

Iată câteva notițe de călătorie izvorâte din sensibilul suflet al doamnei Liuba Pleșca, directorul liceului Meșterul Manole:

- În sfărșit, am ajuns și în ITALIA cu proiecte educațional-culturale! Am văzut cum e adevărata școală incluzivă atunci, cănd statul nu pasează problemele copiilor cu nevoi speciale, ci își asumă pe deplin susținerea lor! Am simțit respirația istoriei vii și protejate de oricăte guverne s-ar succeda la putere într-o țară șugubeață și romantică cum e Italia! Mai avem 5 zile și 6 orașe. Dă doamne rezistență picioarelor!

             - Azi, seara, la PADOVA, în biserica Sfânta Parascheva creștinii români de aici au venit de ne-au ascultat cu lacrimi în ochi. Dorul de țară s-a amplificat după ce corul Buna Vestire din Sălcuța le-a adus vestea Nașterii Domnului printr-un florilegiu de colinde nespus de frumos interpretate. Părintele Nicolae Jelihovschi a regizat spectacolul muzical într-o manieră marcată de sacralitate încăt Padova a trăit și simțit românește Nașterea Domnului. Culmea, aici am regăsit sălcuțeni  dragi, pe care i-am îmbrățișat ca pe frații și surorilè mele. Ce mica-i lumea! Ce dragi mi-au fost!

- Castelfranco, școala Guilliermo Marconi - o instituție școlară marcată de dumnezeul modei în educație, E un rai al diversității"! Copii ingenioși, ași în robotică, liberi (poate prea liberi), buni vorbitori de engleză chiar din clasa a V-a. Un dialog constructiv și promițător!
            - SĂLCUȚEEEEEENI !!! scumpi și dragi, oameni sufletiști și vrednici creștini în Padova! Cine a fost Om cu literă mare în Sălcuța, s- a dovedit a fi demn de respect și în Italia! Cinste vouă!

- Verona! Oraș cu istorie vie, conservată cu grijă de secole și milenii. Aici nu există piatră care să nu-ți vorbeasca ceva. M-am cutremurat în arena amfiteatrului: i-am văzut pe gladiatori, după uși grele așteptau leii înfometați, iar sus, la un balcon pentru selecți, imperatorul, amețit de vinul afrodisiac, dăruia viață unui învins! Publicul urla nemulțumit: vroia sănge! Ca și azi, de altfel! Mulțumesc prietenei mele Valentina Veverită  pentru opotunitățile culturale puse mie la îndemănă!

            Elevii, suflete sensibile, nu au putut să ocolească cascada de emoţii care i-a hipnotizat. Iată unele reflecţii:

      Alexandrina Cucoş, clasa a X-a „A”: În Italia am vizitat locuri de o frumuseţe greu de imaginat, dar, mai ales, am cunoscut oameni cu suflet mare.M-a impresionat în mod deosebit orasul Piacenza. Aici l-m cunoscut pe părintele Grigore - un cuceritor de inimi prin cuvânt. El a fost unul dintre organizatorii turneului nostru. Le mulțumim deasemenea preoților din orașele Milano, Brescia, Padova, Parma, Modena, Verona, Piacenza și Bologna pentru căldura, blândețea, dragostea care o au în suflete. Asemenea vizite nu se uită.

            Daniela Bacal, clasa a X-a „A”: Niciodată nimic nu este întâmplător și de aceea cred că a fost voia lui Dumnmezeu ca să se întâmple cu noi o asemenea minune. Pretutindeni am fost primiți cu blândețe și căldură iar locurile sfinte pe care le-am vizitat ne-au dat liniște sufletească.

            Marina Fiodorov, clasa a X-a „A”: Această călătorie a fost o lecție continuă de religie. A fost impresionantă credința, dragostea pentru Dumnezeu și Biserică a preoților și enoriașilor. Am fost fericită văzând că am putut aduce puțină bucurie celor din diasporă.

            Daniela Ciobanu, clasa a X-a „A”: Pe parcursul vizitei în Italia m-am simțit împreună cu cei dragi ca în rai. În acest rai răsunau parcă altfel cântecele înterpretate de corul Buna Vestire. Nici o dată nu voi crede că în Europa oamenii sunt mai puțin sensibili.

            Daniela Canțâr, clasa a XII-a: Cu voia Domnului am ajuns să colindăm și meleagurile Italiei. Am aflat cât de mult duc dorul de ceea ce este al lor cei ce trăiesc  în străinătate. Noi am încercat cât de puțin să le aducem căldura de acasă. Cu cea mai mare dragoste ne ascultau, dar tot odată și lacrimi de fericire le apăreau. Am realizat cât e de greu să fii departe de cei dragi, cât de mult duci dorul de plaiul natal, de părticica din tine. Calatoria aceasta pentru mine a fost o învățătură a dragostei pentru tot ce-i al nostru.

Liuba Bucuci, clasa a XII-a: Am avut fericita ocazie să plec cu a doua mea familie Corul ,,Buna Vestire “ într-o călătorie minunată. Italia, o țară frumoasă și mare. Acolo am întâlnit persoane cu inimă mare și de o cumsecădenie rară. Am cântat și am bucurat sufletele oamenilor plecați departe de casă și de cei dragi. Am simțit pe pielea mea cât e de greu să fii departe, să încerci cumva să înfrunți greutățile vieții. Aici vreau să aduc în special mulțumiri Părintelui Nicolae Jelihovschi pentru toată grija, toată responsabilitatea și pentru toată caldura care ne-a purtat-o în aceste zile, mă închin până la pământ și îi sunt recunoscătoare!

 A consemnat:

Vladimir SĂRĂTILĂ

jurnalist

 

 


Articole postate de același autor
5622

Există trei lucruri pe care trebuie să le țină minte fiecare creștin

 „Dacă păziți poruncile Mele, veți rămâne întru iubirea Mea”. (Ioan 15,10) Locul unde se plânge mult este pământul nostru. Plâng nou-născuții, care abia au apărut pe pământ; plâng cei tineri și cei bătrâni de boli, de suferințele sufletești, de păcatele proprii și de cele străine; în lacrimi se nasc, în lacrimi își petrec viața și […]