Sfântul Paisie Velicikovski cinstit la Mănăstirea Noul Neamț (Chițcani)

1066

Ajută-ne, Cuvioase Părinte Paisie să împlinim poruncile lui Hristos, și, împreună cu cetele cerești, roagă-te pentru părinții noștri ierarhi, preoți și călugări, pentru mame și copii, pentru cei care sunt în suferințe și în nevoi, pentru toți dreptcredincioșii creștini și pentru pacea Bisericii lui Hristos, ca să ne acopere de tot răul cu harul Preasfintei Treimi, Căreia I se cuvine laudă și mulțumire în vecii vecilor. Amin.

Sărbătoarea Cuviosului Paisie Velicikovski a adunat în prima zi a postului Nașterii Domnului, joi, 28 noiembrie 2019, la mănăstirea Noul Neamț, Chițcani, arhierei, preoți și credincioși care au venit să-i aducă laude acestui mare povățuitor al călugărilor.

Concomitent au fost săvârşite două Sfinte Liturghii, una în catedrala Înălţării Domnului unde a liturgisit ÎPS Mitropolit Vladimir, Întîistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, împreună cu ÎPS Mitropolit Vichentie de Tașkent și Uzbekistan, ÎPS Arhiepiscop Eustafie (Evdochimov), PS Ambrozie, Episcop de Bogorodsk și PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan şi a doua în biserica Adormirii Maicii Domnului, unde a liturghisit ÎPS Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari.

Sfântul Paisie Velicikovski a fost un monah virtuos și un mare părinte al Bisericii care a trăit teologia isihastă. Sfântul Paisie nu a fost doar un părinte isihast, ci, în întreg veacul al XVIII-lea, el a realizat o întreagă revoluție duhovnicească în Biserică.

Predica zilei a fost rostită cu binecuvântarea Mitropolitului de către Episcopul Ambrozie de Bogorodsk.

Pelerinii veniţi din toate colțurile țării au primit binecuvântarea Mitropolitului Vladimir, care în cuvântul său duhovnicesc a îndemnat pe cei prezenţi la un post cu osârdie şi cu alese roade duhovniceşti.

După slujbă, în timpul căreia s-au înălțat rugăciuni fierbinți către Domnul, slujitorii, credincioşii și Arhiereii au săvârşit un Te-Deum de mulțumire la icoana Sfântului Paisie Velicikovski.

La final a fost oficiată o Panihidă la mormînul vrednicului de pomenire Episcop Dorimedont, de Edineț și Briceni, după care a urmat o agapă creştină oferită cu multă dragoste de obștea mănăstirii.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole postate de același autor
1903

Mitropolitul Andrei semnalează pericolul singurătăţii: Dacă nu ai repere duhovniceşti, poţi derapa în depresie

„Dacă nu ai repere duhovniceşti, poţi derapa în depresie”, atrage atenţia Mitropolitul Andrei al Clujului într-un mesaj pastoral în care semnalează pericolul singurătăţii. Înaltpreasfinţia Sa reaminteşte contextul actual care „ne-a obligat să fim singuri”, însă prezintă şi partea plină a paharului evidenţiind „modul pozitiv de funcţionare al singurătăţii”. „Epidemia de coronavirus ne-a determinat să păstrăm distanţa socială şi să […]