Calendarul zilei – 18 iulie 2019

878

Astăzi, în Calendarul ortodox, răsfoim file din viaţa Sfântului Cuvios Atanasie Atonitul. A fost o perioadă profesor, însă înclinaţiile sale duhovniceşti, l-au determinat să devină monah într-o mănăstire din Bitinia. Este fondatorul monahismului atonit de obşte, până astăzi se mai păstrează testamentul acestuia şi o serie de canoane liturgice. Pentru viaţa corectă pe care a dus-o, a fost învrednicit de Dumnezeu cu darul tămăduirii.


Articole postate de același autor
306

Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, celebrată la Catedrala episcopală din Soroca

De sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca, la care au participat slujitorii sfântului locaș, dar și numeorși creștini, veniți pentru a aduce laudă și mulțumire Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. După citirea Pericopei Evanghelice, PS […]