Părintele Ghervasie Paraskevopoulos ar putea fi canonizat anul acesta

1994

Ghervasie Paraskevopoulos este numele uneia dintre cele mai proeminente personalități religioase și culturale din istoria contemporană a orașului Patra din Grecia care ar putea fi înscris în Sinaxarele Bisericii Ortodoxe la 55 de ani de la trecerea sa la Domnul.

În timpul liturghiei de hramul bisericii Sfânta Treime din Patra, Mitropolitul Hrisostom a anunțat că a înaintat Comisiei competente a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei un dosar privind canonizarea arhimandritului Ghervasie Paraskevopoulos.

Potrivit unui comunicat al Mitropoliei de Patra, la auzirea acestei vești, credincioșii au izbucnit în aplauze, manifestându-și dragostea față de cuviosul Ghervasie.

Se așteaptă, așadar, canonizarea a doi sfinți greci.

La începutul anului, Mitropolitul de Fthiotida a anunțat că a depus documentația necesară pentru canonizarea ieromonahului Visarion Korkoliakos, egumenul Mănăstrii Agaton, supranumit „duhovnicul cel milostiv”.

Părintele Ghervasie Paraskevopoulos: biografie
Părintele Ghervasie Paraskevopoulos s-a născut în Nymfasia, Gortyna la 1 ianuarie 1877.

Având o credință puternică din copilărie, intră ca novice la Mănăstirea Kernitsa la vârsta de 13 ani.

În 1897, ajunge la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului – Girokomeio din Patra, unde a rămas până la finalul vieții.

A fost tuns în monahism la vârsta de 26 ani.

În 1905 a absolvit seminarul Rizario, care se afla sub coordonarea Sfântului Nectarie din Eghina.

La 33 de ani devine preot, iar patru ani mai târziu își susține teza de doctorat la facultatea de teologie.

A fost preot militar pe perioada Războaielor Balcanice (1912-1913).

După Catastrofa micrasiatică din 1922, părintele Ghervasie a stat aproape de cei peste 7000 de refugiați care s-au stabilit în Patra.

Activitatea sa filantropică, prezența sa blândă, jertfa de sine neegoistă, slujirea neobosită au făcut din părintele Ghervasie un adevărat model de cleric și un exemplu de creștin.

A trecut la Domnul în data de 30 iunie 1964, la vârsta de 87 de ani.

Fostul premier grec Andreas Georgios Papandreou spunea că „moartea părintelui Ghervasie a lăsat un gol imens și de neînlocuit. Fie pomenirea lui veșnică și așa va fi”.

sursa basilica.ro


Articole postate de același autor
3074

„Părinte, cum să cunoaştem că suntem smeriţi?”

M-au întrebat mulţi oameni: „Părinte, cum să cunoaştem că suntem smeriţi?”. Şi am răspuns: „Acest lucru nu se cunoaşte, dar se cunoaşte atunci când eşti mândru. Şi atunci trebuie să iei măsuri”. Smerenia nu are fund şi oricât de smerit ai fi, omul smerit nu se vede a fi smerit. Aceasta este şi repet: Învierea […]