Pogorârea Sfântului Duh la Mănăstirea Curchi

1142

Astăzi 16 iunie 2019 – în sfânta şi măreața zi de praznic a Pogorârii Duhului Sfânt, Cincizecimea sau Rusaliile, Preasfinţitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al Mănăstirii Curchi, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească unită cu slujba Vecerniei la Mănăstirea Curchi.

Biserica Ortodoxă cinsteşte persoana Sfântului Duh în Duminica Cincizecimii (numită în popor şi Duminica mare) şi a doua zi după ea, la sărbătoarea Sfintei Treimi (numită şi Lunea Sfântului Duh). Aceasta este sărbătoarea anuală a Pogorârii Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli. Faptele Apostolilor (2, 1-4) mărturisesc despre acest eveniment foarte important din viaţa Bisericii.

Astăzi, la 50 de zile de la Înviere și la zece zile de la Înălțarea Domnului la cer, a fost trimis pe pământ în chip de limbi de foc Duhul Sfânt Mângâietorul, a treia persoană a Preasfintei Treimi, „Care din Tatăl purcede”, cum mărturisim în Crez. El a fost trimis de către Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru a desăvârși opera de răscumpărare și mântuire a neamului omenesc prin jertfa Sa de pe Cruce. Mai înainte de patima Sa, Mântuitorul spunea ucenicilor Săi: „De mă iubiți, păziți poruncile Mele și Eu voi ruga pe Tatăl și alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaște. Voi îl cunoașteți, că rămâne la voi și va fi în voi va fi. Nu vă voi lăsa orfani. Voi veni la voi…” (Ioan 14, 15-18).

Dar de ce a venit Sfântul Duh Duminica și în chip de limbi de foc s-a așezat pe capetele Sfinților Apostoli aflați în foișorul Cinei din Ierusalim? Domnul a înviat Duminica, în ziua cea dintâi a săptămânii, și tot Duminica pe la orele nouă dimineața S-a coborât Duhul Sfânt peste Apostoli, ca să sfințească această zi, ca zi de odihnă veșnică a creștinilor în locul sabatului Legii Vechi și să ne îndemne Duminica dimineața, mai ales la biserică, pentru a asculta Sfânta Liturghie și cuvântul de învățătură din Evanghelie.

Limbile de foc ce s-au așezat peste Apostoli „ca un vuiet și suflare de vânt ce vine repede” (Fapte 2, 1-4) simbolizau focul Duhului Sfânt ce avea să ardă toată necredința, tot eresul și păcatul în lume. Prin limbile de foc ale Duhului Sfânt s-au sfințit cei doisprezece Apostoli, s-a întemeiat în lume Biserica și urma să se hirotonească diaconi, preoți și episcopi. Prin acest foc dumnezeiesc urmau să se săvârșească cele șapte Taine ale Bisericii și să se reverse peste creștini harul mântuitor al Duhului Sfânt.

Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost urmată de slujba specială a Vecerniei, numită şi a „plecării genunchilor” sau Vecernia Rusaliilor, săvârșită de PS Episcop Siluan, în timpul căreia s-au citit şapte rugăciuni, în genunchi, în numele multitudinii darurilor Sfântului Duh.

Rusaliile, împreună cu Sfintele Paşti, reprezintă cele mai vechi sărbători creştine, fiind prăznuită încă de pe vremea Sfinţilor Apostoli, aşa cum amintesc: Sfântul Apostol Pavel, Sfântul Apostol Luca, Sf. Irineu, Tertulian, Origen, Sf. Epifanie, canonul 20 al Sinodului I ecumenic. Până la sfârşitul secolului IV şi începutul secolului V, Cincizecimea era o dublă sărbătoare: a Înălţării Domnului şi a Pogorârii Sfântului Duh.

Răspunsurile liturgice la strană au fost date de către corul mănăstirii Curchi.

sursa http://manastireacurchi.md


Articole postate de același autor
9707

Postul din Săptămâna Patimilor

Gheronda, de ce în Săptămâna Mare pot să postesc trei zile, în timp ce în restul anului îmi vine greu să mă înfrânez? În Săptămâna Mare este întristarea pentru Pătimirile lui Hristos. Să presupunem că ţi-a murit o persoană apropiată. Îţi mai stă mintea la mâncare? Atunci nu numai că nu-ţi mai pasă de mâncare, […]