Împărţirea după Dumnezeu – Predică a Mitropolitului Augustin de Florina la Duminica Cincizecimii

1958

„Deci s-a făcut împărţire în mulţime pentru El” (Ioan 7, 43)

Iubiţii mei, Biserica noastră, Biserica Ortodoxă nu este lucru omenesc; este un aşezământ de Dumnezeu lucrat. Şi astăzi sărbătoreşte ziua ei de naştere. Pe faţada Catedralei Mitropolitane din Florina, a Sfântului Pantelimon, există un mozaic. Reprezintă Biserica în formă de corabie. Cârmaciul ei este Hristos. Ajutoare – apostolii şi clericii. Călători – toţi creştinii, iar vântul favorabil care umflă pânzele ei, este Sfântul Duh. Însă corabia Bisericii de-a lungul veacurilor adeseori pluteşte pe furtuna, care ridică valuri ale rătăcirii şi ale necredinţei. Împărţirile lăuntrice ale ereziilor şi ale schismelor, prigoanele din afară din partea închinătorilor la idoli şi a necredincioşilor, dar şi intervenţiile statului – considerat creştin – provoacă de-a lungul vremurilor naufragiu.

* * *

O imagine în mic a unui astfel de naufragiu au trăit, de pildă, credincioşii din patria noastră la sfârşitul anilor 80. Atunci s-a încercat slăbirea Bisericii printr-o nouă confiscare a averii ei mobiliare. Însă mai mare primejdie era ameninţarea autonomiei ei spirituale. Simpatiile şi antipatiile de partid au provocat în acele zile antipatie şi împărţire. Şi doar atunci? De multe ori se creează situaţii asemănătoare. Şi unii, care cred că Biserica trebuie să fie întotdeauna supusă faţă de stat, ne spun: Voi sunteţi cauzele tensiunii care apar în relaţiile dintre Biserică şi stat. Ne acuză că suntem vinovaţi pentru împărţire. Ce vom răspunde? Dar nu trebuie să răspundem noi. Astăzi răspunde Evanghelia. – Dar Evanghelia a fost scrisă cu 20 de secole înainte; cum răspunde unei chestiuni actuale?… Evanghelia este o carte veşnică. Este pentru toate generaţiile. Dă răspuns la toate problemele, dă şi acestei chestiuni. Ce răspunde Evanghelia de astăzi?

***

Hristos era la Ierusalim în zilele marii Sărbători a Corturilor (celelalte două mari sărbători ale evreilor erau Paştele şi Cincizecimea). Sărbătoarea Corturilor o prăznuiau pentru a-şi aminti că 40 de ani în pustie, au trăit în corturi. Aşadar, în ultima zi a sărbătorii, Hristos a stat în mijloc, într-un loc, şi a vorbit poporului. A vorbit? Aţi fost atenţi la ce zice Evanghelia? Toate cuvintele au o importanţă. Nu spune doar „a vorbit”. Ce zice? „A strigat” (Ioan 7, 37). Ce înseamnă „a strigat”? A strigat din toată puterea Lui. Să audă asta unii, care se smintesc când episcopul sau predicatorul îşi ridică glasul. Precum mama strigă puternic când copilul ei este în pericol, precum găina când vede uliul că se năpusteşte asupra puilor ei scoate un ţipăt sfâşietor, aşa şi păstorul căruia îi pasă de turma lui, ridică glasul, strigă. Nu pentru lucruri mici, ci pentru folosul veşnic al sufletelor. Şi ce spunea Iisus? Cuvinte de aur, secretul fericirii omeneşti: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea” (Ioan 7, 37). Dacă însetează cineva… La ce sete se referă? La setea firească, a trupului, care se potoleşte repede la un izvor? Nu din aceea. Se referă la o altă sete; la setea pe care o simt sufletele nobile, la setea de cer, setea după adevăr, pace, dreptate, iubire, izbăvire de patimi. Ce om nu suspină din cauza legăturilor care îl robesc? Aşadar, cine simte această sete, acesta să vină la Mine şi Eu îi voi da apa cea nemuritoare, care va împlini toate dorinţele nobile ale sufletului lui. S-ar fi aşteptat cineva ca toţi aceia care L-au ascultat pe Hristos să creadă. Au crezut? Nu. Doar o mică parte. Ceilalţi nu doar că nu au crezut, ci s-au şi ridicat cu rea-voinţă împotriva Lui. Alţii au criticat predica ori s-au îndoit asupra originii vorbitorului. Arhiereii şi fariseii au poruncit slujitorilor să-L prindă, să-L aresteze şi să li-L aducă. Dar slujitorii, care s-au dus şi L-au ascultat pe Hristos, când s-au întors, au spus şefilor lor: „Niciodată nu a grăit cineva ca omul acesta” (7, 46). Ce vedem deci în Evanghelie? Este împărţire: „Deci împărţire s-a făcut în mulţime pentru El” (7, 43). Oamenii s-au împărţit în două tabere: a celor care au crezut şi a celor care nu au crezut în Hristos.

***

Iubiţii mei, ceea ce s-a întâmplat atunci se repetă în Biserica lui Hristos. În fiecare epocă există întotdeauna divizare. Şi care este cauza, Hristos? Nu. Atunci cine? Alegerea rea a oamenilor. Toţi cei care au dispoziţie bună Îl ascultă pe Hristos şi Îi mulţumesc şi Îl slăvesc pe Dumnezeu; cei care nu au dispoziţie bună, nici nu înţeleg, nici nu vor să-I asculte cuvintele. Ştiţi cu cine seamănă aceştia? Cu cei care au „oftalmiosi” (o boală a ochilor). Pentru cei care au ochi sănătoşi nu există lucru mai mulţumitor decât lumina soarelui; însă pentru cei care pătimesc de „oftalmiosi” (o boală a ochilor), lumina îi deranjează şi se închid în camere întunecate. Aşadar, după cum pe aceştia îi deranjează lumina soarelui, aşa şi pe cei care sunt chinuiţi de diferite patimi, lumina adevărului îi deranjează. A spus-o Hristos: A venit Lumină în lume şi oamenii au urât Lumina, pentru că lucrurile lor erau rele (vezi Ioan 3, 19). Există prin urmare împărţire, însă pricina nu este Hristos, ci reaua dispoziţie a omului. Predica împarte. Acolo unde cuvântul lui Dumnezeu nu este ascultat, oamenii rămân nederanjaţi; pot să meargă la Biserică, dar cum intră, aşa ies. Însă unde se ascultă predica vie, radicală, mustrătoare a patimilor omeneşti, a neputinţelor şi a răutăţilor, acolo lumea imediat se împarte. Unii primesc, alţii nu primesc; unii binecuvântează clipa în care a venit predicatorul, iar alţii o înjură. Vedeţi cuvintele Evangheliei? „Împărţire”, zice, „s-a făcut”. Unde este predica, unde este cateheza, unde este mărturisirea, unde Biserica este vie, acolo este împărţire. Dar asta nu constituie o acuzaţie a ei. În mormânt e linişte, extremă linişte; unde există viaţă, acolo oamenii se împart. De 20 de veacuri Istoria bisericească şi universală, cum a spus un filozof, este istoria a două tabere: una sunt credincioşii, iar cealaltă necredincioşii. Una adoră, se închină, Îl binecuvintează pe Hristos, cealalată necinsteşte, blasfemiază, luptă împotriva lui Hristos; una este Biserica, cealaltă este lumea. Şi întreaga lume este un conflict între credinţă şi necredinţă, între adevăr şi minciună, între lumină şi întuneric, între Biserică şi lume, între Hristos şi satana. „Adevărul doare” – nu zice poporul? Să amintesc şi un alt exemplu? Pentru toţi mirul – aroma este plăcută. Dar dacă picură cineva puţin mir acolo unde îşi au cuibul vulturii, păsări de pradă necurate care mănâncă leşuri, vulturii mor! Aroma, care îl renaşte pe om, pentru vulturi este moarte. Aşa şi învăţătura lui Hristos; este bineplăcută tuturor acelora care au dispoziţie bună, dar pentru ceilalţi tot ceea ce poate fi mai odios.

***

Împărţirea se observă şi în zilele noastre. Însă biruinţa finală aparţine Bisericii lui Hristos. Menţionez două pilde. Clica materialiştilor şi ateilor din Sfânta Rusie a anului 1917 au spus: Vom distruge Biserica. Şi au muncit din greu pentru asta. În cele din urmă au distrus-o? Nu. Prigoana nu numai că nu a vătămat, ci a şi încălzit credinţa ruşilor. Şi despre Biserica Eladei un ministru ateu a spus: Ce este Biserica? O pungă deschisă; de câte ori vrem, băgăm mâna şi luăm ce ne place. Însă a venit clipa în care s-a dovedit că Biserica nu este aşa. În Patra, pe 3 iunie 1987, o avalanşă de mulţime nemaivăzută, a scris pe un panou: „Cerem Biserică liberă şi vie”, „Jos mâinile de pe Biserică”, „Părinţi, mergeţi înainte; nu daţi înapoi” … Iubiţii mei, planurile adversarilor vor eşua. Biserica este copacul pe care l-a sădit Dumnezeu şi pe care l-au adăpat cu sângele lor milioane de martiri. Nu poate să-l dezrădăcineze nimeni niciodată! Toţi demonii să-l lovească; securile lor se vor rupe, iar el va creşte. Deoarece Cârmaciul Bisericii este Iisus Hristos, Cel răstignit şi înviat, pe Care, copii ai elinilor, lăudaţi-L şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii. Amin.

† Episcopul Augustin (Omilie a Mitropolitului de Florina, părintele Augustin Kandiotis, în Sfânta Biserică a Sfântului Panteleimon Florina, 7-6-1987)


Articole postate de același autor
5899

Diavolul care s-a transformat în înger de lumină

Smerenia este o fapta buna pe care nu o poate avea dracul. Noi postim, dar el nu mananca niciodata; noi ne ostenim, dar el nu sta degeaba; noi citim prin carti, dar el este teolog mare, stie toata Scriptura pe de rost. Orice am face noi, face si el. Una nu face el; nu se […]