Astăzi asistăm la un fenomen pe care l-am putea numi idolatrizarea copiilor.
Probabil, totul începe din clipa zămislirii unui copilaș. Toată atenția părinților și a rudelor este îndreptată asupra fătului: Va fi fată sau băiat? Ce nume să-i punem? Ce pătuc, cărucior, hăinuțe să-i cumpărăm? Cum să-i amenajăm camera? Unde să-l naștem?… S-ar părea că sunt niște griji și pregătiri firești, însă, de cele mai multe ori, exagerate. Toți așteaptă venirea „prințului” sau a „prințesei”. Exact ca niște fețe împărătești sunt primiți nou-născuții în multe case.
Fiind astfel tratați de către cei din jur, puși în capul mesei până la majorat și chiar după, aceștia, din copilași plăpânzi, drăgălași și neprihăniți, în câțiva ani se transformă în niște răsfățați, orgolioși, egoiști. Un fel de idoli.
Părinții, bunicii se plâng că au făcut totul pentru copii, iar aceștia nu-i mai ascultă, nu-i iau în serios, ba mai mult, le dictează regulile de viață.
Dar vina e doar a maturilor, or, trebuie să le oferim copiilor tocmai atât cât le folosește, pentru că ceea ce le dăm mai mult cu siguranță le strică în viață. Copiii giugiuliți la maximum cred că toată lumea urmează a fi raportată la mofturile lor, iar dacă nu li se oferă imediat ce vor, sunt gata să-i distrugă pe cei care, cred dânșii, le sunt datori.
Însă viața nu este un moft, nu este nici satisfacerea tuturor poftelor. Viața este muncă, dăruire, responsabilitate, smerenie, ascultare… dragoste. Și dacă toate acestea nu le cultivăm copiilor, de unde să le cunoască și să le pună în viața lor matură?
Copiii trebuie să-și aibă locul și rostul lor în familie, respectându-se ordinea ierarhică: tata, mama, frații și surorile în ordine descrescătoarea vârstei. Să fie urmăriți zi de zi în procesul lor de creștere și formare. Să fie ajutați să devină de sine stătători și de folos societății în care trăiesc.
Urmăream și în mediul bisericesc cum părinții se dau după copii. Chiar în biserică îi pot lăsa să facă ce vor. Nu le mai fac observații. Același lucru se întâmplă la școală și nu dă Doamne să se găsească un profesor mai exigent! Dacă este atins sau supărat într-un mod sau altul amenință cu poliția, cu pușcăria… Copiii află repede care le sunt drepturile, fără ca să învețe mai întâi că au și niște obligațiuni.
Ajung la majorat și decid singuri încotro s-o apuce în viață. De părinți nu mai este nevoie. Ei le știu pe toate, cunosc mai bine ce vor în și de la viață. Părinților le revine doar partea tehnică în împlinirea visurilor: să găsească bani și altele necesare întreținerii peste hotare.
După studii tinerii se văd manageri și o fac pe șefii. Se gândesc la afaceri de milioane și un trai de lux. Rămâne o nimica toată: părinții să investească, iar ei să gestioneze.
De obicei, afacerile lor se duc pe apa sâmbetei, căci vor mai întâi să aibă, fără să muncească. Și se pornește un nou val de depresii și tot felul de nemulțumiri. Toată lumea este de vină că ei nu au ceea ce au meritat – țara, neamul și societatea în care trăim, numai nu ei, acești idoli înfumurați, care se cred „buricul pământului”.
Observăm că unele familii tolerează astfel de idoli mai toată viața. Ai impresia că părinții le sunt datori copiilor până la adânci bătrâneți…
Dragii noștri, să revenim la o educație din persepctiva valorilor moral-creștine, care mereu au adus roade bune și binecuvântate.
„Numele pe care îl scrijeleşti pe scoarţa unui copac se va mări, va creşte odată cu el. La fel şi inima copilului tău. Ceea ce scrijeleşti în anii lui de gingăşie vei citi în cei care vor urma”, învăța Sf. Paisie Aghioritul, după care adăuga: „Pentru o educație creștinească corectă sunt necesare trei lucruri: în primul rând puține cuvinte, în al doilea rând multe exemple și în al treilea rând mai multă rugăciune.”.
Să ne rugăm Bunului Dumnezeu pentru a fi înțelepțiți și a dobândi puteri de a ne crește copiii, astfel încât să se aleagă ceva bun din tot ceea ce investim ca părinți!
Preot Octavian MOȘIN