L-a biruit femeia cu postul şi cu rugăciunea

1102

Părinte, soţul meu nu vrea să meargă pe calea credinţei şi mă lupt cu el, dar nu-l pot convinge.

Stai oleacă! Nu-l poţi face sfânt dintr-o dată! Ce vreau să spun? Sfântul Teodor Studitul spune: „Femeie, nu încerca să-l faci pe bărbat sfânt dintr-o dată, că nu poţi! Câte puţin, câte puţin se îmbogăţeşte cineva, şi la cele trupeşti, şi la cele duhovniceşti“.

„Hai să ţinem azi post, că este sfânta vineri!“ „Nu pot, că eu am treabă!“ „Hai să ţinem până la amiază!“ Dă-i cu linguriţa!

„Hai să facem milostenie!“ „Nu am de unde da!“ „Hai să dăm măcar o pâine în numele Domnului. Un pahar de apă în numele Domnului!“

„Lasă înjuratul!“ „Nu pot, că sunt obişnuit!“ „Uite ce! Lasă-l măcar o zi! Ia luptă-te tu o zi, să vezi că n-ai să mori!“ La toată fapta bună, ia-l câte oleacă! Şi aşa, încetul cu încetul, vede el că a avansat; şi apoi începe şi el să pună voinţă mai tare. Dar nu deodată: „Măi, că nu faci aşa! Că nu umbli aşa!“ Dacă ai să faci aşa, dai cu toporul unde-i aţa slabă şi se rupe.

Îmi povestea o femeie aici: „Părinte, mă lupt cu el de zece ani de zile să păstrăm oleacă de curăţie în posturi, la zile mari. N-am reuşit în nici un chip. Am zis: „Doamne, aş vrea şi eu să mă împărtăşesc!“„. Că din cauza lui nici ea nu putea primi Sfintele Taine.

Şi-i spune: „Măi, uite ce-i! Te rog, pentru dragostea lui Iisus Hristos, lasă-mă să fiu curată în Săptămâna Mare, să postesc şi eu, să mă pot împărtăşi!“ Că preotul i-a spus: „Dacă poţi să ţii o săptămână măcar, te împărtăşesc“. Că dacă nu ţine curăţia, poate să ţină tot postul şi tot nu se poate împărtăşi. Ea postea până la Paşti postul, dar, din cauza lui, nu se putea împărtăşi, că nu păzea curăţia în familie. Şi el zice: „Îi cam mult o săptămână!“

Dar a învăţat-o o rudă de-a ei bătrână: „Fată, ia ţine tu trei zile de post negru şi ai să vezi ce-o să facă Dumnezeu cu dânsul!“ Trei zile n-a gustat nici apă, nimic. La trei zile, i-a dat Dumnezeu o boală şi a zăcut până la Paşti. Nu i-a mai trebuit nimic! Trecuse Paştele! I-a spus femeia: „Acum ce zici? Ai să ţii de acum posturile?“ „De acum ţin toată viaţa, că era să mor! Nu-mi mai trebuie nimic!“ a zis el.

L-a biruit femeia cu postul şi cu rugăciunea.

Extras din arhim. Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovniceşti – dialog cu arhim. Cleopa Ilie


Articole Asemănătoare
803

De ce prinţul William și Kate sunt îndemnați să nu aibă un al treilea copil?

O organizație a copiilor din San Francisco, „Having Kids”, a trimis o scrisoare deschisă cuplului regal William și Kate, îndemnându-i să nu mai dea naştere unui alt copil. Asociaţia, care promovează familiile cu puţini copii, a postat scrisoarea pe site-ul lor oficial, cerându-le, „cu respect”, ducelui și ducesei de Cambridge „să renunțe la un al […]

Articole postate de același autor
1769

„Vino ticăloase suflete împreună cu trupul tău, de te mărturisește la Ziditorul tuturor…” – A doua parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul la Mănăstirea Curchi

În cea de-a doua zi din postul Sfintelor Paști, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, a săvârșit slujba Pavecerniţei Mari, unită cu cea de-a doua parte a Canonului de pocăinţă al Sfântului Andrei Criteanul la Mănăstirea Curchi în prezența credincioșilor care au venit să pună început bun acestei […]