Actualitate

„Vino ticăloase suflete împreună cu trupul tău, de te mărturisește la Ziditorul tuturor…” – A doua parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul la Mănăstirea Curchi

1216

În cea de-a doua zi din postul Sfintelor Paști, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, a săvârșit slujba Pavecerniţei Mari, unită cu cea de-a doua parte a Canonului de pocăinţă al Sfântului Andrei Criteanul la Mănăstirea Curchi în prezența credincioșilor care au venit să pună început bun acestei perioade de înfrânare şi de sporire a rugăciunii.

La finalul Pavecerniței, Preasfințitul Siluan a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură despre specificul acestui important canon de inițiere a credincioșilor în lucrarea tainică a rugăciunii și pocăinței,

Preasfinția Sa a arătat că această creație imnologică ne propune să lepădăm lucrurile întunericului și să ne îmbrăcăm în armele luminii, însoțit fiind acest proces de o continuă părere de rău pentru cele făcute și adăugând multe fapte bune vieții noastre. Pentru a dobândi iertare de la Dumnezeu trebuie să ne aflăm într-o stare permanentă de pocăinţă.

Canonul Sfântului Andrei nu e „mare” atât prin întindere, ci îndeosebi prin conținut, prin sublimitatea ideilor, prin profunzimea simțămintelor legate de trăirile sufletului omenesc care, privind la starea de decadență, cere cu stăruință Cerescului Tată milă și iertare.

Prin participarea la Canonul cel Mare - avem posibilitatea să rememorăm faptele noastre și să le comparăm cu cele pe care ni le amintește Sfântul Andrei Criteanul, în cele 250 de strofe sau tropare.

Răspunsurile la strană au fost oferite de corul Mănăstirii Curchi, condus de dl Dumitru Buga.

sursa manastireacurchi.md


Articole postate de același autor
1337

Episcopul Ioan a săvârșit sfințirea unei clopotnițe, edificată la intrarea în satul Olișcani

În a doua parte a zilei de 20 ianuarie, Preasfințitul episcop Ioan al Sorocii, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, s-a deplasat în localitatea Olișcani, Protopopiatul Șoldănești, unde a săvârșit sfințirea unei clopotnițe, edificată tocmai la intrarea în sat. Alături de episcopul Sorocii au participat protopopul raionului Șoldănești, Protoiereul Vasile ROTARU […]