Actualitate

Seminarul ”Relațiile interumane în creșterea credinței” la DMPDC

144

În săptămâna Floriilor, Direcția Municipală pentru Protecția Drepturilor Copilului a desășurat seminarul tematic ”Relațiile interumane în creșterea credinței”.

La eveniment au participat managerii centrelor pentru copii cu dizabilități din cadrul DMPDC și circa 50 de asistenți personali din capitală. Cu prilejul apropiatei sărbători a sărbătorilor, Sf. Paști, a fost pregătită și o expoziție pascală.

Oaspete de onoare a fost părintele Octavian Moșin, președintele Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret. Preotul profesor s-a referit la dificltățile în relațiile interumane, venind cu soluții pe care le recomandă Biserica Ortodoxă în istoria sa bimilenară.

Totodată, slujitorul Bisericii a prezentat proiectele și ofertele capelei USM, menționând că pentru copii cu dizabilități și nevoi speciale se săvârșește Sf. Liturghie în zi de sâmbătă pe parcursul anului bisericesc și se amenajează o cameră specială pentru activități cu această categorie de copii, cu implicarea unor specialiști din diverse domenii. Părintele și-a arătat deschiderea în vederea continuării colaborăririi între instituția ecleisială și DMPDC.


Articole postate de același autor
3282

Icoana Maicii Domnului cu trei mâini (Trihirusa) cinstită de credincioșii soroceni

O, Preacurată Fecioară, Împărăteasa îngerilor şi Stăpâna lumii, acoperă cu cinstitul Tău omofor pe cei care Te cinstesc pe Tine şi înalţă la rugăciune mâinile Tale cele sfinte, ca să se sfinţească şi lucrul mâinilor noastre şi să aducem din inimi smerite cântarea de mulţumire: Aliluia ! În ziua celebrării Icoanei Maicii Domnului cu trei […]