Am adresat întrebarea din titlu unui grup de tineri. Răspunsurile, după cum, probabil, era de așteptat, au fost diverse.
Unii au zis că omul modern nu are parte de comunicare. De comunicare reală. Și au dreptate. Omenirea s-a închis, scufundându-se într-o lume virtuală. Îi vine greu să se ridice din fața calculatorului, să lase la o parte telefonul, să iasă din rețele de socializare. Astfel, omul se lipsește de alesele frumuseți ale lumii acesteia. Nu îi rămâne timp să se bucure pe viu de ceea ce îl înconjoară, să comunice cu natura, cu semenii... cu Dumnezeu.
Alții au zis că omului îi lipsește pacea. Nici aceștia nu au greșit. Găsim tot mai greu câteva clipe ca să ne reculegem, să ne oprim din această fugă, această goană după lucruri multe și mărunte, care adesea nu ne folosesc în niciun fel în năzuința noastră de a fi fericiți și împăcați sufletește. Părintele Alexander Schmemann vedea cauza acestei crize tocmai în „incapacitatea omului modern de a se bucura de linişte, de a o înţelege nu ca pe ceva negativ, ca pe o simplă absenţă, ci tocmai ca pe o prezenţă şi ca pe o condiţie pentru orice prezență reală.” Cât de frumos ar fi să înțelegem că Domnul este mereu alături și dacă intră în noi, umple toate golurile, aducând liniște și bucurie lăuntrică
Relațiile dintre oameni au devenit foarte dificile, deoarece „eu” a ajuns mai important decât Dumnezeu sau aproapele. Iată de ce e greu să ajungem la o firească pace, or, „făcătorul de pace este cel care dă pacea altuia, însă n-ar putea-o împărtăşi cineva altuia dacă n-ar avea-o el însuşi.” (Sfântul Grigore de Nyssa)
Oare câți ajung să strige ca Fericitul Augustin: „Pentru Tine ne-ai creat, Doamne, și inima noastră nu-și găsește pacea până când nu se odihnește în tine.”
Câțiva tineri au scos în evidență faptul că societatea de astăzi nu mai are principii și valori. E și aceasta adevărat. Prea puțini pledează pentru un mod de viață sănătos, pentru o viață morală integră, pentru o educație din perspectiva valorilor creștine. Ba din contra, pe alocuri valorile s-au inversat, fiind propagate viciile, căderile... fărădelegile.
Însă cel mai mult mi-a plăcut răspunsul tinerilor care au afirmat că pe primul loc printre lipsuri e dragostea. Fără de ea ne depărtăm cu desăvârșire de Dumnezeu și de cei din jur. Fără dragoste ne pierdem.
Însă, ca orice virtute, DRAGOSTEA se cultivă – se crește încă din pântecele mamei și se menține printr-o viață plină de asceză și de dăruire.
Dumnezeu este iubirea jertfelnică, iar noi ar trebui să căutăm această CRUCE pe care ne-am urca de bunăvoie, cu toată inima. „Cu cât Îl iubești pe Hristos, cu atât ți se pare că nu-L iubești și tânjești în întregime, tot mai mult, să-L iubești” Mărturisește Sfântul Porfirie Kafsokalivitul).
Să căutăm la adevăratele noastre lipsuri, înțelegând că oamenii de azi sunt flămânzi și însetați de mai mult Dumnezeu.
Preot Octavian MOȘIN
