Ai alergat la diavol ca să te scape de patimi?

11387

Un bărbat, Radu, care venea în fiecare duminică la slujbă, cădea foarte des în patima betiei. Ba încă pentru că fuma foarte mult începuse să aibă probleme cu sănătatea. Într-o zi, mergând pe stradă, a fost acostat de un sectant.

– Ce vi s-a întâmplat de sunteti asa de trist? Vă pot ajuta cu ceva, vă lipseste ceva? întrebă sectantul, cu o voce plină de compasiune.

– Nu, nu îmi lipseste nimic din ce mi-ar putea da altii. Îmi lipseste numai sănătatea si puterea de a mă lupta cu mine însumi.

– Dar Dumnezeu vă poate ajuta să scăpati de orice slăbiciune.

– Mă poate ajuta, stiu. Dar nu înteleg de ce nu mă ajută. Vin în fiecare duminică la biserică, dar degeaba. Mi-am distrus sănătatea, mi-am distrus familia, oare unde o să ajung?

– Stati linistit, că nu e totul pierdut. Vă pot ajuta să ajungeti la locul potrivit pentru vindecarea dumneavoastră.

– Nu vreau să mă duc la spital.

– Nu la spital, domnule. Este o adunare a oamenilor care L-au descoperit pe Dumnezeu, si Dumnezeu face minuni în vietile lor. Mă vedeti pe mine? Eram un mare desfrânat si mă drogam în fiecare zi. Luam doze puternice. Chiar înainte să fiu primit la un centru de dezintoxicare, Dumnezeu a apărut în viata mea. O vecină m-a dus la adunare si m-am vindecat pe loc de patimile mele.

– Ce adunare? Sunteti sectant?

– Ei, sectant. Sunt crestin. Dumneavoastră nu sunteti tot crestin?

– Ba da.

– Asta e important, ce ne apropie, nu ce ne separă. Veniti la noi si, dacă nu scăpati de problemele pe care le aveti, vă întoarceti la biserica dumneavoastră. Nu aveti nimic de pierdut.

Radu simti că ceva este în neregulă, dar îsi spuse că merită să încerce, măcar spre binele familiei sale.

– Dacă Dumnezeu este cu voi, o să scap de problemele mele. Iar dacă nu este, mă pierdeti de client, spuse cu strângere de inimă.
Sâmbătă merse si el la adunare. A văzut o multime de oameni care cânta un cântec religios. Nu i se părea nimic rău în asta. „Dacă ar avea si icoane pe pereti, ar fi si mai frumos”, îsi spuse în sinea lui.

În partea a doua a adunării, trei oameni – doi bărbati si o femeie – mărturisiră cât de mult i-a ajutat Dumnezeu să îsi schimbe vietile. Femeia fusese prostituată, unul din bărbati era pestele ei, iar celălalt era un politist care, mirat de schimbarea prostituatei, cu care avusese o relatie foarte apropiată, venise si el la adunare. De atunci îsi schimbase viata.

Mărturiile lor erau impresionante. Asa că, atunci când pastorul a întrebat cine vrea să Îl primească pe Hristos în viata lui, Radu a fost primul care s-a ridicat în picioare. A jurat că nu o să se mai îmbete si că nu o să mai fumeze niciodată. Si a început o viată nouă.
După două săptămâni, când sotia si copiii s-au întors din vacantă de la bunici, s-au mirat foarte mult să îl vadă pe Radu foarte schimbat. El nu le spusese nimic la telefon despre adunare, ci le pregătise o surpriză. Nu avea rost să se laude că s-a schimbat, îi lăsa pe ei să vadă această schimbare.

Dar sotia lui, Georgiana, o femeie foarte credincioasă, a fost supărată pe el:

– Ce ai făcut, ai alergat la diavol ca să te scape de patimi?

– De ce spui asa? Ce, crezi că diavolul vrea ca oamenii să ducă o viată curată, care Îi place lui Dumnezeu? Doar stii cât m-am rugat la biserică, si degeaba. Aici Dumnezeu m-a ajutat din prima.

– Radule, greu îmi era să te suport când veneai acasă beat si făceai circ. Dar si mai greu îmi este să stiu că L-ai părăsit pe Dumnezeu ca să scapi de betie.

Radu nu se astepta la o astfel de reactie din partea sotiei sale. Credea că ea se va bucura văzându-l iesit din ghearele patimii.

– Si ce, vrei să beau iarăsi? Vrei să nu mai merg la adunare?

– Când ai mers la adunare, dracii te-au lăsat în pace. Ei, care te împingeau la băutură si la tigări, s-au îndepărtat de la tine, pentru că nu mai era nevoie să te rupă de Hristos, de Biserică si de mântuire.

– Tu spui că nu Dumnezeu m-a vindecat de patimile mele?

– Nu, diavolul te-a înselat, ca să crezi că ai scăpat de patimi.

– Dar de ce nu m-a ajutat Dumnezeu în anii în care am tot mers la biserică?

– Dumnezeu te-a ajutat, a tot asteptat să vadă că te schimbi. Dar tu nu ai vrut să faci nici un efort. Altfel te-ai fi îndreptat si fără să mergi la sectanti.

Radu se afla într-un moment de cumpănă. Îi era foarte greu să se hotărască. S-a gândit că poate ar fi mai bine să renunte si la sotie si la copii, decât să renunte la adunare. Dacă sotia l-ar fi pus să aleagă, ar fi ales.

– Mă pui să aleg între tine si adunare?

– Nu, esti sotul meu si tatăl copiilor mei. Eu te iubesc si dacă mergi la sectă, asa cum te iubeam si când erai betiv. Dar numai Dumnezeu stie câtă suferintă va fi în inima mea. Am să mă rog să te lumineze Dumnezeu să renunti la ei, asa cum ai renuntat si la băutură.

– Si vrei să beau din nou?

– Bineînteles că nu vreau asta. Dar pentru tine e mai bine de o mie de ori să fii betiv decât sectant. Chiar dacă o să îmi fie greu cu tine, prefer să te rabd toată viata decât să stiu că ti-ai vândut mântuirea numai ca să scapi de betie. Si cred că Dumnezeu nu te va lăsa. Cred că până la urmă, mai devreme sau mai târziu, te vei lăsa de băut.

Vreme de o lună ispita betiei îl chinui din nou, foarte puternic. Dar, de fiecare dată când nu mai avea putere să reziste, alerga la rugăciune:

– Doamne, stiu că puterea Ta este mai mare decât a diavolului. Si stiu că Tu vrei si poti să mă izbăvesti de această patimă care îmi ucide sufletul. Nu mă lăsa, Doamne, nu mă lăsa. Pentru binele familiei mele, ajută-mă.

Dându-si seama de jertfa pe care o făcea sotia sa, care prefera să îi rabde scandalurile si bătăile decât să îl stie sectant, renuntă să meargă la sectanti ca să fie ajutat din nou. Si, din milostivirea lui Dumnezeu, omul s-a tămăduit cu adevărat si de patima betiei, si de cea a fumatului.

Patericul  Mirenilor-Danion Vasile-Editura Egumenița Galați 2004

 


Articole postate de același autor
5626

Festivitatea ultimului sunet la Liceul Teoretic cu Profil Real „Mihai Marinciuc”

S-a stabilit o frumoasă colaborare între Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM cu Liceul Teoretic cu Profil Real „Mihai Marinciuc”.  Astăzi a avut loc ultimul sunet pentru elevii instituției. La eveniment a participat părintele Octavian Moșin, Președintele Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret, venind cu un mesaj către elevii liceului,  menționând că societatea noastră are nevoie de […]