Eu, câteodată, mă visez în Rai...
Într-o ogradă liniștită și cuminte,
Unde buneii semănau mălai,
Semințe de bostani pentru plăcinte...
La colțul casei flori de liliac
Aruncă-n mine ploaie de petale...
Și se așază sufletu-mi pe prag,
În casa cea din lut, călcat cu paie...
Bujorii în grădină înfloresc,
Și crinii și frumoasele narcise.
E-un singur anotimp dumnezeiesc
În visul cu ferestrele deschise.
Și mă-nconjoară fluturii zglobii,
Iar eu din urma lor ușor plutesc,
Prin marea cea de flori de păpădii,
Al inimii fior îl odihnesc.
Apoi, pe o cărare mă tot duc,
Prin troscot verde afundându-mi talpa,
Spre cea fântăna veche cu uluc,
De unde își luau bunicii apa...
Și-i văd pe ei, acolo-n Raiul lor,
Frumoșii mei cu toamnele în plete,
Cei neschimbați de veacul trecător,
Chemându-mă să beau, dacă mi-e sete.
Și-alerg din urma unui curcubeu,
Ce se ascunde vesel în căldare,
Și iar îmi dă bomboane cu jeleu
Bunica cea cu sufletul de soare!
Bunicul mă îndeamnă șugubăț:
Ia, ghici, ce am aici, în băsmăluță?
De-ai fost cuminte, o să te răsfăț
Cu un bănuț de cinci pe mătăluță!
Și eu, cu o morișcă din pănuși,
Încerc să fiu mai iute decât vântul,
Și le arăt rochițe de păpuși,
Sărind în sus, nestăpânind avântul.
Și parcă vreau atâtea să le spun
Și ochii lor adânci să-i memorez,
În gând mă rog să fie visul lung,
Precum un crez în care evadez...
Dar ei, zâmbind, cu fluturii se duc,
Și iar rămâne casa fără grai.
Și iar se-nchide ușa cea de nuc -
Eu, câteodată, mă visez în Rai...
Autor Diana Sava Daranuța
Foto: Sorin Onişor