13 ianuarie 2019. În Duminica după Naşterea Domnului, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni si Nisporeni, a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni.
În dimineața zilei Ierarhul, a fost întîmpinat de slujitorii și creştinii Catedralei. Alături de Preasfinția Sa, au coliturghisit soborul de preoți și diaconi slujitori ai Catedralei,
După citirea pericopei evanghelice Ierarhul, a explicat ideia evangheliei de astăzi Fuga în Egipt: ,,Iubiţi credincioşi, Aceasta este ultima Duminică a anului, închinată Naşterii Domnului. Am vorbit în această Duminică despre adevăratele şi falsele vise, vedenii şi profeţii, pornind de la visele Sfîntului şi dreptului Iosif, căruia îi poruncea Dumnezeu prin arhanghelul Gavriil să fugă cu Fecioara Maria şi Pruncul Iisus Hristos din faţa mîniei lui Irod.
În această privinţă vă îndemn ca să luaţi aminte, că s-au înmulţit la noi şi în lume tot felul de secte şi de “profeţi mincinoşi” care se declară că sînt “trimişii” lui Dumnezeu şi învaţă lucruri străine de credinţa şi trăirea noastră ortodoxă. Vă rugăm să nu-i ascultaţi, că sînt de la cel rău. Sînt unii care cred în vise şi aşa zise “vedenii” sau “descoperiri” şi învaţă pe credincioşi practici străine de Biserica şi cultul ortodox. Feriţi-vă de toţi aceştia şi ascultaţi numai de Biserică, de sfinţii ei, de preoţi şi slujitori. Cînd aveţi vreo nedumerire, alergaţi la preoţi şi la sfintele mănăstiri şi întrebaţi ce trebuie să faceţi şi cum să credeţi ca să vă mîntuiţi.
Acum la sfîrşit de an, să ne rugăm Bunului şi Atotmilostivului nostru Mîntuitor, Cel născut din Fecioara Maria pentru mîntuirea noastră, să ne ierte păcatele făcute în anul trecut şi să ne binecuvînteze începutul şi curgerea anului viitor, să-l trecem cu pocăinţă şi folos după voia lui Dumnezeu.
Să-L rugăm pe Domnul nostru Iisus Hristos să întărească dreapta credinţă şi Biserica cea dreptmăritoare în lume, să ne dea păstori şi părinţi duhovniceşti buni, iar peste oameni să-şi reverse din belşug, bucuria şi lumina Duhului Sfînt. Amin.”
sursa http://episcopia-ungheni.md