“Lumea nu cunoaște un alt Dumnezeu mai mare decît Hristos și, deasemenea, nu știe un alt Om mai valoros decît El” (Sf. Părinți). Hristos vine din nou, a cîta de acum oară, în lume. Chiar dacă irozii din lume caută să-L ucidă, ca și oarecînd. (Mt.2.13). Vine la noi, la ai Săi, se crede, dar noi, în plină noapte, îl alungăm afară și nu-L primim, ca și oarecînd. (In 1.11). El stă la ușa inimii omului, (Apoc.3.20), bătînd, încercînd să intre cu pacea Sa cea sfîntă, (In. 14.27), dar omul, ca și oarecînd, cugetează la cele viclene (Lc. 5.22) și preferă deșărtăciunea (pilda celor chemați la nuntă).
El încearcă să Se împrietenească cu copiii, dar este împiedicat (Lc.18.16), ca și oarecînd, nu este primit în școală, n-are loc în curricula școlară.
Nu este agreat nici de legiuitorii de stat, nici de “îngrijorații” din piața capitalei, care nu mai ostenesc să “protesteze împotriva nedreptăților”. Nu este dorit de ei pentru că, El, văzîndu-le pe toate, chiar și cele ascunse de ochiul omului, le poate deconspira manipulațiile, ca și oarecînd, celor de o breaslă cu ei. (Mt. 23.16). Ba chiar mai mult, ei – și unii, și alții, nu au … timp pentru El. Probabil că își irosesc timpul cu treburi, la părerea lor și a stăpînilor lor din afara țării, mai de valoare; poate că pregătesc noi măsuri de protecție, sau scenariul următoarelor parade a minorităților păcătoase, s-au sunt preocupați de banala transformare a sociatății în electorat.
Fraților, surorilor,
Nu atît de lipsa timpului e vorba, cît de lipsa bunului simț. Oare nu chiar ei, “protestatarii”, au cocoțat în jilțurile moi ale puterii pe cei care au dus lumea la sărăcie și țara de rîpă, încît băștinașii o părăsesc cu vagoanele? Oare chiar nimeni din așa-zișii luptători pentru dreptate din piața capitalei (pentru că tocmai atunci unii dintre ei erau la putere) nu se simt cu “pufușor pe botișor” la furtul miliardului? Sau poate cred că acestea s-au dat uitării? Nu, nu s-au uitat, dar, fiind creștini, lăsăm acestea în plata Domnului care le vede pe toate, în care credem cu adevărat și pe care ni-L dorim alături, în viața noastră, în societatea noastră descumpănită.
Dragii mei creștini,
El vine la noi și de data aceasta, oriunde și întruna, cu aceeași modestie, ca și oarecînd în peșteră,(Lc. 2.7),și oferă lumii mîntuire, lumii care se află într-o necontenită alunecare morală și duhovnicească, dar întîlnește refuz cu îndîrjire, ca și oarecînd în Gadar.(Mc 5.17).
Pînă cînd, Doamne, Vei fi respins de fii Tăi? Unde s-a mai întîlnit, Doamne, să se răzvrătească zidirea împotriva Ziditorului? “Pînă cînd, Dumnezeule, va ocărî vrăjmașul, va întărîta cel potrivnic numele Tău pînă în sfîrșit?” (Ps. 73.11), se întreabă oarecînd psalmistul David.
E timpul, demult e timpul, să ne gîndim și să ne determinăm și noi – suntem o gloată avîntată în goană deșartă sau suntem creștini cu un scop în viață. E deja timpul să ne întrebăm: — Doamne, Te-ai născut și vii în lume spre mîntuirea noastră! Unde Te-ai simți mai bine, unde ai vrea să Te sălășluiești, cu cine ai vrea să Te învecinezi?
Și Dumnezeul milelor și al îndurărilor, și al iubirii de oameni ne va răspunde, ca și oarecînd Apostolilor Săi: — “Veniți [la Mine] și veți vedea”.(In.1.39). Deci, haideți să vedem unde ar vrea să Se sălășluiască Domnul păcii.
Iubiți credincioși,
În toate timpurile, chiar de la începutul începuturilor, omul a căutat să se apropie de Dumnezeu, să se împace cu El. Întru atingerea acestui scop, Avraam, părintele creștinilor, era gata să-l jertfească pe … fiul său.(Facerea 22.3). Proorocul David, conștiintizîndu-și nimicnicia de pe urma înstrăinării sale de Dumnezeu, dar, dorindu-și viața în armonie cu El, se întreabă, zicînd: Doamne… „cine se va sui în muntele Tău și cine va sta în locul cel sfînt al Tău?”(Ps.23.4). Sf. Ap. Petru, martorul schimbării la față a Mîntuitorului, văzînd îndeaproape lumina Lui cea sfîntă, uită de toate grijile și, vrînd să se îndulcească mai îndelungat de acea lumină duhovnicească, rosti: “Doamne, bine este să fim noi aici, dacă voiești, voi face trei colibe; Ție una, lui Moise una și lui Ilie una” (Mt.17.4), uitînd că are și el nevoie de adăpost.
Sfinții părinți alegeau să fie în lipsuri, în pustie și în păduri neumblate, mucenicii alegeau chinuri și temnițe în locul ademenitoarelor apostazii, în felul acesta, păstrîndu-și conștiința nepătată.
Nouă nu ni secere nimic asemănător. Acum, cînd Domnul se naște, ne este însă de folos să nu uităm, că El Se vrea în “ieslea inimilor” noastre curate, neprihănite de decadența morală, adusă din Apus pe steagurile principiilor și valorilor democratice-europene.
Să ne păzim, fraților, de veninoasele ademeniri care sînt dăunătoare sufletului, prea ușor aruncate de sforari înspațiul public. Să cunoaștem, că Dumnezeu, atît de mare fiind, încît cuprinde întreg Universul, poate încăpea în inima omului, chiar în inima ta, fratele meu creștin! Inimă, pe care o vrea curată de metehne, căci Dumnezeu în curăție sălășluiește. Bucurăți-vă duhovnicește în aceste zile luminate, fraților! Împărțiți bucuria voastră și altora și … nu uitați de săraci.
HRISTOS SE NAŞTE – SLĂVIŢI-L!
HRISTOS DIN CERURI – ÎNTÂMPINAŢI-L!
+Marchel, EPISCOP DE BĂLŢI ŞI FĂLEŞTI,
Naşterea Domnului,
mun. Bălţi, 2018/2019
