Povestea din spatele Fotografiei Anului

3936

O fotografie cât un Centenar: cel de-al șaselea patriarh al românilor, pe care unii l-au supranumit Omul Centenarului, intrând în noua Catedrală Națională la câteva ore înainte de momentul istoric al sfințirii ei.

Care este povestea din spatele fotografiei? Una la fel de simplă și de frumoasă precum a celui ce conduce Biserica Ortodoxă Română de peste unsprezece ani.

„A tăcut și a făcut. I s-a reproșat mereu că nu comunică, însă a preferat să lase faptele să vorbească pentru el, în comparație cu marii «oratori» politici, care vorbesc non-stop, dar care, concret, nu realizează nimic. Nu a reacționat niciodată la calomniile ce i-au fost aduse, deși a fost hărțuit în permanență. A întors mereu obrazul”.

Așa introducea acest cadru cu Patriarhul, jurnalistul George Grigoriu pe pagina personală de Facebook. De 7.000 ori a fost redistribuit în două zile numai de pe contul său.

„O consider Fotografia Anului!”, a scris George Grigoriu.

Imaginea a fost surprinsă de fotograful Basilica.ro cu puțin timp înainte de prima slujbă de pomenire solemnă a eroilor în Catedrala Mântuirii Neamului.

Intra în catedrală cel care s-a dăruit visului înaintașilor săi de a construi o biserică națională – simbol al reîntregirii neamului.

„Solemnitatea momentului era atât de intensă. Cele câteva zeci de persoane care mișunau prin catedrală s-au oprit ca la un semn la intrarea Preafericirii Sale. Aproape că nu îndrăzneam să apăs butonul care urma să răsune în catedrală și să atragă toate privirile spre mine”, rememorează fotoreporterul Raluca Ene.

„L-am surprins neînsoțit și am realizat imediat că este o ipostază mai puțin obișnuită decât cele oficiale”.

Patriarhul venise să se roage pentru înaintași, să așeze în masa Sfântului Altar cele 350.000 nume ale eroilor români cunoscuți și să rostească prima predică referitoare la aceste momente solemne în Catedrala Națională.

„Erau zile foarte agitate, de pregătire intensă pentru evenimentul sfințirii și acele clipe au reprezentat cu adevărat un moment de pace, liniștitor. Parastasul de sâmbătă seara mi s-a părut cel mai frumos moment din Zilele Sfințirii Catedralei”, mărturisește Raluca.

Raluca Ene este unul din cei doi fotografi ai Agenției de știri a Patriarhiei Române și face parte din echipa Basilica.ro de numai patru luni.

Sute de comentarii au curs pe Facebook la această imagine. S-a ajuns desigur la autostrăzi, spitale și la alte lipsuri existente care se impută în mod ilogic Bisericii. Însă mulți au recunoscut în imaginea cât un centenar pe Părintele Patriarh așa cum nu îl percep decât cei ce-i înțeleg misiunea.


„Doresc să-l felicit pe Patriarhul meu, al tău, al nostru și al vostru și pastorație binecuvântată Preafericirea voastră!”, a scris cineva.

Dacă ar mai fi 2,3 persoane ca Patriarhul ar merge țara altfel”, remarca altă persoană.

„E un mare vizionar”, a subliniat altcineva, „faptele se văd, dar nefiind mediatizate de zeci de televiziuni, ci din contră, atacate, multă lume superficială vede doar aparențele”.

Ce spune însă Părintele Patriarh despre construcția Catedralei Mântuirii Neamului? Atitudinea Preafericirii Sale față de acest proiect național este aceea de continuator al unei lucrări dorite de înaintași.

„Edificarea şi sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului înseamnă de fapt împlinirea unui ideal, pe care noi l-am primit ca mandat, împreună cu Sfântul Sinod, cu clerul şi credincioşii, de la vrednicii noștri înaintași”.

Însă Patriarhul nu și-a asumat singur acest mandat.

„Înfăptuirea acestui ideal a căpătat conținut real în special prin manifestarea solidarităţii tuturor ierarhilor Sfântului Sinod în sprijinirea acestui proiect, atât prin adoptarea hotărârilor sinodale necesare, cât şi prin continuarea realizării Colectei naţionale bisericeşti.

Mă întreb cât de solidari am fost fiecare dintre noi cu Preafericirea Sa. Oare nu a rămas adeseori neînsoțit ca în fotografia surprinsă în Catedrală?

Fotografia anului sau imaginea cât un centenar ne prezintă de fapt un părinte, Părintele Patriarh Daniel, omul. Preafericirea Sa ar putea fi model pentru mulți dacă ar reuși să treacă peste etichetele plasate pe imaginea lui.

sursa http://basilica.ro


Articole postate de același autor
1899

Au demarat lucrările Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova

Astăzi, 18 octombrie, la reședința mitropolitană, sub președinția Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir au demarat lucrările Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova. La întrunire participă toți arhiereii din cuprinsul Mitropoliei Moldovei, după cum urmează: ÎPS Arhiepiscop Sava de Tiraspol și Dubăsari, PS Episcop Anatolie de Cahul și Comrat, PS Episcop Petru de Ungheni și Nisporeni, PS Episcop Marchel de […]