În Duminica a XXIII-a după Cincizecime, PS Siluan, Episcopul Orheiului a liturghisit la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău

1274

În Duminica a XXIII-a după Cincizecime – numeroși credincioşi au pășit pragul catedralei mitropolitane, pentru a se ruga la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie oficiată de către Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar Mitropolitan.

Pericopa evanghelică din Duminica a XXIII-a fost citită de la Ev. Luca XVI, 19-31

Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră și în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porții lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar și câinii, venind, lingeau bubele lui. Și a murit săracul și a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit și bogatul și a fost înmormântat. Și, în iad, ridicându-și ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam și pe Lazăr în sânul lui. Și el, strigând, a zis: Părinte Avraam, fie-ți milă de mine și trimite pe Lazăr să-și ude vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie! Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ți aminte că tu ai primit cele bune ale tale în viața ta, și Lazăr, asemenea, pe cele rele; și acum aici el se mângâie, iar tu te chinuiești. Și, peste toate acestea, între noi și voi s-a întărit prăpastie mare, ca aceia care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată nici cei de acolo să treacă la noi. Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiți în casa tatălui meu, căci am cinci frați, să le spună lor acestea, ca să nu vină și ei în acest loc de chin. Și i-a zis Avraam: Au pe Moise și pe prooroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraame, ci, dacă cineva dintre morți se va duce la ei, se vor pocăi. Și i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise și de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morți.

Evanghelia Duminicii a XXIII-a după Rusalii – ne prezintă pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr. Această pericopă de astăzi este plină de învățături duhovnicești care ne arată că, după moartea trupului, sufletul trăiește și își aduce aminte de toate faptele săvârșite în timpul vieții pe pământ.

Evanghelia de astazi ne pune în scenă două personaje: un bogat care duce o viaţă de huzur, şi un sărac cerşetor, bolnav, care moare de foame dinaintea uşii bogatului. Bogatului nu‑i pasă nicidecum de acest sărac, de care se îngrijesc doar câinii vagabonzi: îi ling bubele. Trebuie să amintim că saliva animalelor – şi mai ales cea a câinilor – este un antiseptic cunoscut. Aceste lucruri au un înţeles duhovnicesc: când omul se poartă ca un animal, prin împietrirea inimii şi egoismul său, se întâmplă ca animalele să se poarte mai bine decât el. Aşa este şi aici, deoarece au milă pentru un sărman, care fusese pus de către bogat în rând cu câinii. Trebuie să remarcăm că bogatul nu are nume, în timp ce săracul are: Lazăr.

Bogatul, neasemănându‑se cu Dumnezeu, nu poate ajunge la viaţa ipostatică, pe când cel sărac este asemănător lui Dumnezeu. Lazăr înseamnă în ebraică: Dumnezeu ajută (sau a ajutat). Omul care îşi recunoaşte sărăcia poate deveni bogat în Dumnezeu. Cum săracul nu are nimic de mâncare, nici măcar firimituri, resturi de la mesele bogatului (care sunt aruncate), moare. După puţin timp, bogatul moare şi el. Diferenţa dintre soarta celor doi este cutremurătoare: Lazăr este purtat de îngeri în sânul lui Avraam, imagine biblică însemnând „împărăţia lui Dumnezeu”, raiul, în timp ce bogatul este îngropat, pus în pământ.

Urmarea povestirii ne arată că este vorba de sufletele lor, deoarece amândoi au cunoscut moartea, moartea fizică, despărţirea sufletului de trup. Evanghelia nu spune „sufletul lui Lazăr”, nici „sufletul bogatului”, căci persoana rămâne legată de sufletul cel viu. După moarte, persoana trăieşte în continuare în sufletul său. Urmarea acestei povestiri este uimitoare: are loc o lungă convorbire între bogat şi Avraam, care închide o comoară teologică, o adevărată iniţiere în cele de pe urmă.

Lucrul stigmatizat de Hristos în această pildă nu este bogăţia exterioară ca atare, ci reaua folosire a acestei bogăţii. Primul scop al oricărei bogăţii este asemănarea cu Dumnezeu: îndreptăţirea bogăţiilor acestei lumi este generozitatea. Şi nu trebuie niciodată să uităm că pe toate le avem de la Dumnezeu: trebuie să „dăm” slavă lui Dumnezeu. Dar cel mai important lucru este că Domnul ne dezvăluie aici soarta sufletului după moarte şi ne iniţiază în purtarea duhovnicească cea mai înaltă: pocăinţa, care este poarta spre Cer. (Pr. Noël Tanazacq)

După Rugăciunea Domnească, creștinii care au primit dezlegare de la duhovnic prin Sfânta Taină a Mărturisirii, s-au învrednicit a primi Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos spre iertarea păcatelor și spre viața de veci.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul mixt al Catedralei Mitropolitane condus de dna dirijor Angela Angheni.

Sursa: www.mitropolia.md


Articole postate de același autor
2093

Vecernia iertării la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” | Postul face din omul postitor lumină între oameni şi vas ales al slavei lui Dumnezeu

„De-ți vei aduce darul tău la Altar și acolo-ți vei aduce aminte că fratele tău are ceva asupra ta, lasă acolo darul și mergi mai întâi de te împacă cu fratele tău și apoi venind, adu darul tău” (Matei 5, 23-24). Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir a oficiat în seara aceasta slujba Vecerniei cu Cinul iertării […]