Colectiv 3 ani | Au fost rostite rugăciuni la locul tragediei (FOTO)

1814

La împlinirea a trei ani de la cel mai grav incendiu din România, un sobor de clerici condus de protoiereul Ioan Armași a oficiat o slujbă de pomenire în Piața Bucur, în imediata apropiere a locului tragediei.

Rude și apropiați ai celor decedați, dar și alte persoane i-au comemorat pe cei 64 tineri care și-au pierdut viața și s-au rugat pentru sufletele lor.

Tot marți, 30 octombrie 2018, a fost oficiată o slujbă de pomenire și la Biserica Sfântul Nicolae – Broșteni, în fața monumentului funerar ridicat de Arhiepiscopia Bucureștilor, pentru veșnica pomenire a celor decedați.

***

Aproximativ cinci sute de persoane se aflau în Clubul Colectiv la momentul producerii tragediei, în urmă cu trei ani. În jur de 200 au avut nevoie de spitalizare, 64 au decedat, dar mult mai multe persoane au fost afectate de traumele celor dragi sau de pierderea lor.

Focul ar fi fost provocat de artificiile folosite în timpul unui concert. Acelea au dus la aprinderea buretelui poliuretanic de pe un stâlp al clădirii. Flăcările s-au extins foarte repede în toată clădirea provocând leziuni prin combustie, asfixie, intoxicații cu monoxid de carbon și alte gaze.

26 persoane au murit chiar în club, iar în săptămânile de după incendiu au decedat alte 33 de persoane. Amploarea evenimentului a determinat Ministerul de Interne să instituie Planul roșu de intervenție, iar Guvernul României a decretat trei zile de doliu național.

Tragedia Colectiv a sensibilizat întreaga societate. Au fost organizate manifestări comemorative, colecte, acțiuni de donare de sânge, dar și proteste față de neregulile de securitate și condițiile din spitale.

Imediat după tragicul eveniment, Biserica Ortodoxă Română s-a implicat în ajutorarea victimelor din clubul Colectiv, precum și a familiilor acestora.

Primele rugăciuni pentru cei care au decedat în incendiul de la Colectiv au fost rostite de un preot ortodox, care a ajuns la locul accidentului împreună cu cei de ISU, chiar în noaptea tragediei.

Să unim în continuare „rugăciunea cu fapta milostivă pentru toţi cei aflaţi în suferinţă!”, așa cum îndemna Patriarhul României imediat după tragedie.

http://basilica.ro


Articole postate de același autor
2285

Zi de aleasă bucurie duhovnicească pentru creștinii din loc. Dumbrava

Acum zece ani, de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, a fost pusă prima piatră la temelia unui nou sfânt lăcaș din localitatea Dumbrava. De atunci, sfântul lăcaş, chiar dacă încă nu a fost complet finisat, a devenit cel mai important centru de spiritualitate şi de cultură din această localitate. Evenimentul aniversar a fost prăznuit cu mult […]