Actualitate

La Mănăstirea Suruceni se va desfășura Conferința: Starețul și Episcopul Dionise Erhan, viață și spiritualitate

1926

Marți, 25 septembrie 2018, ÎPS Mitropolit Vladimir a primit-o în audiență la reședința mitropolitană pe stareța Mănăstirii „Sf. M. Mc. Gheorghe”, Suruceni, Preacuvioasa Egumenă Epistemia (Goncearenco).

În cadrul discuției, Egumena Epistemia a primit binecuvăntarea Părintelui Mitropolit Vladimir de a organiza, la data de 2 noiembrie 2018, Conferința: Starețul și Episcopul Dionisie, viață și spiritualitate. Evenimentul este prilejuit de aflarea moaștelor vrednicului de pomenire arhiereu și împlinirii a 75 de ani de la trecerea la Domnul și a 150 de ani de la naștere.

Prin pronia lui Dumnezeu, anul acesta la Mănăstirea Suruceni, ca urmare a lucrărilor de consolidare a Bisericii „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”, a fost descopirit trupul neputrezit al Episcopului Dionisie.

În cadrul Conferinței va fi constituită Asociația Cuviosul stareț și arhiereu Dionisie Erhan, care își propune de a face cunoscută publicului larg viața duhovnicească a acestui bineplăcut al lui Dumnezeu prin organizarea de întâlniri și editarea, reeditarea izvoarelor consacrate acestui Preacuvios nevoitor, cu viață de pateric.

Episcopul Dionisie este una din cele mai importane personalități basarabene, care a marcat epoca sa prin slujirea lui Dumnezeu și lucrarea misionară în prima jumătate a secolului trecut.

Personalitate de o complexitate rar întâlnită, ierarhul a strălucit prin autentica sa viață monahală, activitatea pastoral-misionară, prin formarea sa duhovnicească și intelectuală, prin aplecarea sa constantă spre nevoile credincioşilor pe care i-a păstorit și prin calităţile de bun chivernisitor al Bisericii lui Hristos.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md


Articole Asemănătoare
62

Conferinţa Ştiinţifică Naţională „BISERICA ORTODOXĂ DIN MOLDOVA ŞI STATUL. CREDINŢĂ ŞI CUNOAŞTERE”

La 11 octombrie 2016, în Sala Azurie a Academiei de Științe a Moldovei a avut loc Conferinţa Ştiinţifică Naţională „BISERICA ORTODOXĂ DIN MOLDOVA ŞI STATUL. CREDINŢĂ ŞI CUNOAŞTERE”, consacrată aniversării a XXV-a de la proclamarea independenţei Republicii Moldova. Evenimentul a fost organizat de Academia de Științe a Moldovei în parteneriat cu Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove. […]

Articole postate de același autor
1958

Slujire Arhierească la Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni

Astăzi, 19 noiembrie 2017, în duminica a XXXIV-a după Rusalii, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni. În cuvântul său de  învăţătură Ierarhul a menţionat: „Dacă ne-am cerceta pe noi şi am vrea să scriem viaţa noas­tră, câte am vorbit, şi câte […]