Actualitate

Prin el însuşi, omul e firav ca o floare a câmpului…

23

Uneori omul e atât de neputincios că n-are putere nici să alunge o muscă şi nu poate alunga din suflet gândurile cele rele, dar chiar şi în această neputinţă, mila lui Dumnezeu îl păzeşte pe om: gândurile rele pier şi Dumnezeu singur este în suflet, în minte şi peste tot.

Prin el însuşi, omul e firav ca o floare a câmpului: toţi o iubesc şi toţi o calcă în picioare.

Aşa e şi omul: uneori e în slavă, alteori în necinste. Dar cine iubeşte pe Dumnezeu, acela Îi mulţumeşte pentru orice întristare şi rămâne liniştit atât în cinstire cât şi în înjosire.

Socotesc că trebuie să mâncăm atât încât, după ce am mâncat, să mai vrem să ne rugăm, încât duhul să fie întotdeauna aprins şi să năzuiască nesăturat spre Dumnezeu ziua şi noaptea. Trebuie apoi, să trăim simplu ca pruncii; atunci, harul lui Dumnezeu va fi totdeauna în suflet: pentru iubirea lui, Domnul i-l dă fără a-i cere nimic în schimb, şi cu acest har sufletul trăieşte ca şi cum ar fi în altă lume, iar iubirea lui Dumnezeu îl atrage atât că nu mai vrea să se uite la această lume, deşi o iubeşte pe ea.

Cuviosul Siluan AthonitulÎntre iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, p. 203


Articole Asemănătoare
57

De ce nu-mi dai un soţ, Doamne?!

„Voi avea în curând 30 de ani, şi încă nu sunt căsătorită! Dar eu trebuie să dau naştere la copilaşi, cât mai pot aştepta! Vreau copii şi vreau un soţ, ca să locuiesc cu familia mea! Vreau familia mea! De ce Dumnezeu nu-mi dă un soţ! Doar eu toate cele necesare le fac: merg la […]

Articole postate de același autor
437

Cât de mult exteriorul ne împiedică să le vedem pe cele lăuntrice!

Trecem prin toată viaţa ca nişte orbi. În Psalmul 90 este un loc unde se vorbeşte despre „demonul amiezii” şi mi se pare că aici avem un înţeles figurativ. Cunoaştem cu toţii ce înseamnă amiaza unei zile de vară, când soarele străluceşte cu toate razele sale, când tot ce ne înconjoară capătă un relief deosebit, […]