Există o smerenie dăunătoare inimii

273

Pe de altă parte, Sfinţii Părinţi vorbesc şi despre existenţa unei smerenii dăunătoare inimii: „Este o zdrobire de inimă lină şi folositoare spre înmuierea ei, şi este alta ascuţită şi vătămătoare, spre pedepsirea ei”, arată Sfântul Marcu Ascetul. Zdrobirea cea folositoare izvorăşte din duhul umilit şi dintr-o viaţă de rugăciune; inima smerită se roagă neîncetat şi nu deznădăjduieşte niciodată, ci nădăjduieşte în marea iubire de oameni a lui Dumnezeu. Sfântul Simeon Noul Teolog, un medic duhovnicesc cu experienţă, considera că „frământarea multă şi la vreme nepotrivită întunecă şi tulbură cugetarea şi scoate din suflet rugăciunea curată şi căinţa; pe de altă parte, ea aduce oboseală în inimă şi, prin aceasta, înăsprire şi învârtoşare; iar prin acestea caută dracii să ducă la deznădejde pe cei duhovniceşti” (Sfântul Simeon Noul Teolog, Capete teologice şi practice, capitolul 63, Filocalia, volumul 6, p. 32).

În timp ce neînsoţită de smerenia duhului şi de rugăciune, zdrobirea inimii întunecă mintea (diavolii provocându-ne crize de deznădejde sau disperare), adevărata zdrobire a inimii, întreţesută cu rugăciunea smerită şi cu nădejdea tare în Dumnezeu, nu vatămă mintea.

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința Sfinților Părinți, traducător Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 204-205)


Articole Asemănătoare
15397

„Adună omul comori și nu știe cui le strânge pe ele”

„Adună omul comori și nu știe cui le strânge pe ele.”Așa spune în Psalmi! Pentru că în clipa în care închidem ochii… are Ioan Iacob o poezie excelentă: „Prietenia cea cu lumea Te lasă singur la mormânt Şi numai „faptele credinţei” Tovarăşi – mai departe – sunt…Când ajungi lângă mormânt, Prietenia cea cu lumea.. Este […]

Articole postate de același autor
119

Săptămâna Tineretului Ortodox a demarat în Vicariatul de Orhei

„Dragoste mai mare decât aceea ca cineva să-și pună sufletul pentru prietenii săi, nimeni nu are. De veți face câte vă poruncesc, prietenii mei sunteți.” (Ioan 15,13-14). Luni, 26 martie 2018, în cadrul Vicariatului de Orhei, cu binecuvântarea PS Siluan al Orheiului și Vicar mitropolitan, a demarat Săptămâna Tineretului Ortodox 2018, în cadrul căreia sunt […]