Absolvenților programului de master creștin li s-au înmânat diplomele

587

Vineri, 29 iunie, absolvenților programelor de master creștine din cadrul USM le-au fost înmânate diplomele.

Anul acesta au finisat cursurile de master și au susținut cu succes tezele 21 de masteranzi: 18 masteranzi la programul Istoria și cultura religiilor și 3 la programul Studii filologice și spiritualitate creștină.

După ceremonia de înmânare a diplomelor de master, un grup de slujitori, care au urmat programele de studii, s-au adunat în capela universitară pentru a săvârși un Te Deum de mulțumire.

Slujba a fost oficiată de către cel mai vârstnic masterand prot. Alexei Pazurati, care a mulțumit lui Dumnezeu că le-a dat puteri să ducă la bun sfârșit studiile, precum și tuturor profesorilor implicați cu dăruire în implementarea acestui program.

În mod special, slujitorii i-au mulțumit părintelui Octavian Moșin, coordonatorul programului de master, care i-a susținut și încurajat pe parcursul aestor doi ani de studii.


Articole postate de același autor
456

Să facem totul, să ne străduim cât putem, ca să fie liniște și pace în casele noastre

Dacă soția sau mama este o persoană caldă, calmă, blândă, echilibrată și conciliantă, întreaga familie va fi în armonie, și cu toții – părinți și copii – vor depăși cu ușurință chiar și cele mai mari lipsuri, necazuri și privațiuni, căci dragostea și bunătatea mamei este cea care îi unește și îi ocrotește. Dacă, dimpotrivă, […]