Actualitate

O pricină care te împiedică de la spovedanie e că judeci preoţii!

41
Altă pricină care te împiedică de la spovedanie e că judeci preoţii! Eşti nemulţumit de preot, iar de care ai fi mulţumit, ţi-e frică. La unul nu te lasă păcatele lui, iar la altul nu te lasă să mergi păcatele tale…

Orice Duhovnic, indiferent de bogăţia, sărăcia, cultura mai puţină sau chiar şi sărăcia morală – este reprezentantul lui Dumnezeu, trimisul lui Dumnezeu şi credincioşii n-au nici un motiv de a-l ocoli. Darul acesta, al preoţiei, e darul lui Dumnezeu şi e în funcţie de Dumnezeu (atârnă de Dumnezeu), el nu e în atârnare de omul care-L reprezintă pe Dumnezeu. Prin glasul slugii Sale, (al preotului), Dumnezeu te iartă, fiindcă tu sub patrafir, în faţa Altarului, lui Dumnezeu te mărturiseşti. Nu de la tine se cer calităţile preotului; de la tine se cere căinţa din inimă şi voinţa de a te îndrepta.

Sunteţi nemulţumiţi de preoţi?

Dar voi, oare, ce-aţi făcut pentru preoţi, ca să fiţi mai mulţumiţi? Cerut-aţi de la Dumnezeu un copil măcar, pe care să-l închinaţi slujirii lui Dumnezeu? Credeţi că vina o poartă numai ei preoţii? Ei sunt fiii voştri! Cum i-aţi născut, aşa-i aveţi! Ce le găsiţi vină numai lor? Vă trebuie preoţi mai buni? Naşteţi-i!!

Iată, vă spun că tot poporul este răspunzător că nu are slujitori mai străvezii spre Dumnezeu, mai ai Împărăţiei lui Dumnezeu! Poporul îşi are în toate privinţele povăţuitorii pe care îi merită.

Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca – Despre durerile oamenilor, volumul 3, Editura  „Credinţa strămoşească”, 2005, p. 45-47


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
4022

Prostia omului tot la moarte-i osândită

Aceştia sunt oamenii: nu caută pe Dumnezeu decât la necaz, – care-L caută. Căci alţii la necaz îl suduie şi astfel mai rău se afundă şi de mai mari necazuri dau, – până ce necazurile le încovoaie ceafa şi-L caută şi ei pe Dumnezeu. Situaţia stă aşa: oamenii se roagă lui Dumnezeu să-i scape de […]

Articole postate de același autor
470

Dacă i-ai mărturisit duhovnicului și ai primit iertare, nu te mai întoarce înapoi

Părintele Porfirie vorbea despre diferența dintre smerita-cugetare și complexul de inferioritate. „Omul smerit, spunea, nu este o personalitate bolnavă. Are conștiința stării sale, nu și-a pierdut centrul personalității. Cunoaște păcătoșenia lui, micimea lui, și acceptă observațiile duhovnicului său, ale fraților săi. Îi pare rău dar nu deznădăjduiește. Se întristează, însă nu se istovește și nu […]