Comunismul ca sinonim al anticreștinismului.
Comunismul, afirmă cunoscutul cercetător francez André Glucksmann, conține orizontul genocidului, pretutindeni și de la început [1]. Afirmația respectivă este în egală măsură valabilă și aplicabilă populației Basarabiei postbelice: ceea ce s-a produs odată cu instaurarea regimului totalitar comunist în această provincie românească nu poate fi calificat altfel decât genocid fizic, identitar și spiritual al populației băștinașe majoritare, inspirat de considerente politice și de o ideologie totalitară, un ultraj al memoriei istorice a acesteia.
Este binecunoscut faptul, că atitudinea intransigent-dușmănoasă a comunismului față de orice religie nu constituie un fenomen incidental, ci însăși esența concepției comuniste. Regimul comunist, în accepția filozofului rus Nikolai Berdiaev, este sinonimul etatismului absolut, statul în cadrul acestuia este totalitar, el cere o unitate forțată a gândirii. În calitatea sa de „religie” totalitară și materialistă, comunismul este ostil oricărei religii tradiționale și, în special, celei creștine. Aceasta deoarece comunismul însuși pretinde a fi o astfel de credință, menită să înlocuiască creștinismul; el pretinde a satisface cerințele religioase ale sufletului uman, a oferi un sens vieții [2].
În acest context, principalul instrument prin care regimul sovietic s-a impus în Basarabia în perioada 28 iunie 1940 – 22 iunie 1941, a fost teroarea fizică și intelectuală, aplicată conform unui plan sistematic și premeditat pentru deznaționalizarea populației Basarabiei, iar principala instituție vizată a fost Biserica, stâlpul rezistenței spirituale a oricărui popor.
O ilustrare pregnantă a acestui adevăr o constituie lucrarea Protoiereului Ioan Lisnic „Clerici ortodocși din Basarabia și Bucovina de Nord în închisorile comuniste” [3], apărută recent la editura Cuvântul ABC din Chișinău.
Pasionat de istoria Bisericii, autor a câtorva monografii și a sute de studii și articole referitoare la trecutul Bisericii ortodoxe române, descendent dintr-o familie de slujitori care au suferit în urma prigoanelor din secolul trecut, – un secol cu multe frământări pentru ortodoxia din întreaga lume, când s-au schimbat sisteme politice, alianțe și chiar frontiere, iar noua ordine geopolitică impusă cu forța a reușit să instaureze un sistem politic ateist militant, – protoiereul Ioan Lisnic pune la dispoziția publicului cititor o carte-omagiu pentru mărturisitorii care au pătimit și au murit pentru dragostea întru mântuitorul nostru Iisus Hristos, privind înapoi spre jertfa celor care au suferit, îndemnându-ne să luăm din îndrăzneala și curajul lor. O carte, așa cum pe bună dreptate afirmă prefațatorul lucrării, diaconul dr. Vasile M. Demciuc de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, cu o bibliografie impresionantă, dar și cu trimiteri numeroase la izvoare din arhive, dovedind acribia, minuțiozitatea și rigurozitatea cu care autorul a studiat mărturiile și documentele de arhivă.
Pornind de la constatarea că despre martirajul multor preoți din Basarabia și nordul Bucovinei din perioada stăpânirii sovietice s-a scris nepermis de puțin, autorul lucrării a urmărit să reconstituie biografiile acelor preoți și cântăreți bisericești, care au fost supuși represiunilor în timpul ateismului sovietic, arestați și condamnați la ani grei de temniță, de unde mulți nu s-au mai întors, fiind omorâți fără judecată sau exterminați prin muncă silnică. Rod al unor ample investigații istoriografice și de arhivă, lucrarea prezentată reconstituie biografiile a peste 312 preoți, diaconi, egumeni, ieromonahi, cântăreți bisericești, inclusiv 12 biografii ale unor preotese, egumene și monahii.
Cazurile de persecutare a slujitorilor bisericilor și mănăstirilor ortodoxe din Basarabia și nordul Bucovinei, de către autoritățile sovietice, relevă existența unui plan sistematic și premeditat de deznaționalizare a populației din teritoriile respective, elaborat și pus în aplicare cu mult înainte de notele ultimative sovietice din 26-28 iunie 1940. Iată, bunăoară, cum este descrisă soarta preotesei Maria Balaban, soția preotului Nicolae Balaban, născută în anul 1885 în localitatea Hâncești, județul Chișinău: „În anul 1919, aflându-se în stânga Nistrului, a fost deportată împreună cu soțul și copiii săi. S-au reîntors în 1925 și au locuit într-un sat din RASSM, unde soțul ei era preot. În anul 1934, preoteasa Maria a fost condamnată, conform art. 54-10 Cod penal al URSS, la opt ani de lagăr. A fost eliberată înainte de termen, cu interdicția domiciliului în Regiunea Tomsk. Arestată din nou în 1937 și silită să recunoască învinuirile: activitate contrarevoluționară a fiului ei aflat în România, spionaj în favoarea Japoniei și ură față de puterea sovietică. Dosarul de arest a fost fabricat doar în două zile, 21-22 decembrie. Judecata a condamnat-o la moarte prin împușcare. Sentința de judecată a fost executată la 7 ianuarie 1938” [4].
Ca regulă generală, preotesele au împărtășit destinul tragic al soților, suportând nu numai arestările, ci și execuțiile. Soția preotului Filip Dușacov, bunăoară, Valentina Dușacov, în timpul primei ocupații sovietice, a fost arestată împreună cu soțul ei, fiind duși în interiorul Uniunii Sovietice, unde ambii au fost executați [5].
Potrivit constatărilor autorului lucrării, doar în primul an de ocupație sovietică (iunie 1940 – iunie 1941) au fost distruse 13 biserici, alte 27 fiind transformate în cluburi, iar 48 de preoți – omorâți sau deportați. Conform altor surse, dintre preoții rămași în timpul ocupației, au fost executați sau deportați peste o sută de persoane. Investigațiile autorului au condus la depistarea a 94 de preoți omorâți fără judecată, exterminați în închisorile comuniste sau deportați și dispăruți fără veste. Cinci dintre aceștia – preoții Pimen Cheianu, Alexandru Dașcheev, Nicolae Gontea, Gheorghe Tudorache și Antonie Vustian – au revenit la locurile natale. Conform acelorași constatări, numărul preoților care nu au mai ieșit din închisorile comuniste este de 49 de persoane, iar alți 11 nu s-au mai întors din locurile în care au fost deportați [6].
Lectura cărții Protoiereului Ioan Lisnic confirmă într-o deplină măsură adevărul, că secolul al XX-ea a fost secolul martiriului în masă al creştinilor. Nu este vorba doar de destinul vreunui creştin curajos, ci de istoria unui martiriu în masă, astfel încât, la începutul celui de-al treilea mileniu, Biserica creștină a devenit din nou „o Biserică a martirilor” [7].
Pornindu-se de la convingerea că martiriul constituie o realitate contemporană a Creştinismului, în documentul Marelui Jubileu din 2000, Tertio Millennio Adveniente, a fost lansată ideea recuperării memoriei creştinilor căzuţi în secolul XX, afirmându-se: „În secolul nostru s-au reîntors martirii, adesea necunoscuţi, aproape „militi ignoti” ai marii cauze a lui Dumnezeu. Pe cât este posibil, Biserica nu trebuie să piardă mărturiile lor (…)” [8]. Pentru aceasta, a fost lansat şi un îndemn: „Este necesar ca Bisericile locale (prin urmare şi cercetătorii preocupaţi de domeniul respectiv.- n.n.) să facă tot posibilul pentru a nu lăsa să piară memoria celor care au suferit martiriul, adunând documentaţia necesară (subl. n.)” [9]. Este tocmai teza pentru care pledează autorul lucrării prezentate, considerând că identificarea preoților-martiri din Basarabia și nordul Bucovinei din timpul stăpânirii sovietice rămâne o sarcină importantă a cercetătorilor, având în vedere atât rolul pe care politicile anticlericale respective ale autorităților sovietice l-au avut în proiectul de arhitectură socială, aplicat de regimul totalitar comunist, cât și valoarea spirituală a memoriei celor care și-au jertfit viața pentru credința în Dumnezeu.
Nicolae Enciu, doctor habilitat în istorie,
Institutul de Istorie, mun. Chișinău
Note
[1] Cf. Vladimir Trebici, Genocid și demografie, Editura Humanitas, București, 1991, p. 10.
[12] Н.А. Бердяев. Истоки и смысл русского коммунизма. Репринтное воспроизведение изданияYMCA-Press, 1955 г. Москва, 1990. С. 129.
[3] Protoiereu Ioan Lisnic, Clerici ortodocși din Basarabia și Bucovina de Nord în închisorile comuniste: Centenarul Marii Uniri, 1918-2018 / Red. coord.: Angela Levința, Cuvântul ABC, Chișinău, 2018, 330p.
[4] Ibidem, p. 42.
[5] Ibidem, p. 134.
[6] Ibidem, p. 6.
[7] Cf. Andrea Riccardi, Secolul martiriului. Creştinii în veacul XX. Ediţie, traducere şi note de dr. Veronica Turcuş, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, p. 5-6.
[8] Ibidem, p. 7.
[9] Ibidem.
