Ziua Internațională a Familiei marcată pe teren de sport

5251

Ziua Internaţională a Familiei este sărbătorită anual la data de 15 mai.  Obiectivul principal al acestei sărbători este accentuarea importanţei familiei şi promovarea valorilor acesteia. 

Astfel, Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului în colaborare cu Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport au invitat mai multe familii numeroase să marcheze această zi pe terenul de sport al Universității. 

Au fost organizate întreceri sportive și jocuri pentru ca toți cei prezenți înarmându-se cu voie bună să petreacă o frumoasă zi de sărbătaore. 

La eveniment a participat părintele Octavian Moșin, președintele Sectorului sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret, care a venit cu un mesaj către cei prezenți, îndemnându-i la promovarea familiei creştine, care a demonstrat în timp că este un pilon sigur în creşterea şi educarea unei societăţi moral-spirituale şi păstrarea unor valori autentice.


Articole Asemănătoare
3995

Parohia e o familie extinsă

Tot mai mult mă conving de realitatea că parohia e o familie extinsă. Cât de frumos este să împărtăşim bucuriile şi scârbele împreună cu credincioşii. În acelaşi timp, constat că în cei aproape 15 ani de slujire s-au adăugat doar vreo zece familii sufleteşti, cu care am stabilit o rudenie sufletească. E mică turma lui […]

Articole postate de același autor
574

El rămâne soţul meu…

Ecaterina Jagello era soţia principelui finlandez Wasa. Când acesta, acuzat de înaltă trădare, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, îl rugă pe regele suedez Heinrich să poată împărţi cu soţia sa perioada de detenţie. Regele se îngrozi şi căută s-o convingă pe prinţesă să uite de soţul ei: „Ştiţi că soţul dumneavoastră nu va […]