Mă conving tot mai mult de această realitate. Şi scuza e una şi aceeaşi: „Nu am timp!” În schimb pentru multe şi mărunte lucruri se găseşte.
„Timpul trece repede, este scump. A trecut o clipă, au trecut două, ai făcut paşi spre mormânt. Cu timpul care a trecut nu te mai întâlneşti. Folosiţi timpul în folosul sufletului vostru, pentru viaţa de dincolo, nu-l pierdeţi cu lucruri care nu ajută sufletul. Nu vă irosiţi viaţa. Ea ne este dată spre desăvârşirea sufletului pentru veşnicie. Şi chiar cele necesare pentru trup, ori de mâncaţi, ori de beţi, în Domnul să le faceţi, după cuvântul Sf. Ap. Pavel.” (Părintele Constantin Sârbu).
De ce nu ne ajunge timp pentru rugăciune, pentru fapte bune, pentru părinţi… pentru Dumnezeu, pentru că tot timpul ni-l fură distracţiile, pălăvrăgeala, lenea…
Am devenit atât de ieftini, irosindu-ne viaţa pe atâtea lucruri mărunte, adesea de nimic.
Să dăm câteva clipe Domnului. Să ne dăruim cu tot sufletul. Asta aşteaptă Cel de Sus.
„Nu mergerea la anumite biserici, aducerea unor anumite daruri, sau aprinderea unui anumit număr de lumânări, așezate într-un anumit fel, este ceea ce ne ajută şi ne salvează. Dacă noi evităm a ne aduce pe noi înșine dar lui Dumnezeu, prin schimbarea vieții noastre în bine, toate celelalte daruri ale noastre sunt respinse și toate sunt numite de Mântuitorul «urâciunea pustiirii în locul cel Sfânt».” (Părintele Nicodim Măndiţă)