Actualitate

Lecturile consacrate prot. Mihail Ceachir la a VIII-a ediție

309
Anual la locul de naștere al protoiereului Mihail Ceachir, apostolul găgăuzilor, au loc manifestări culturale, științifice și teologice.
 
Astfel, la 26 aprilie, Casa de Cultură din or. Ceadîr-Lunga a găzduit lecturile consacrate părintelui M. Ceachir. Peste o sută de cercetători autohtoni, dar și veniți din țările vecine au prezentat rapoarte științifice elogiind personalitatea părintelui-cărturar. Din partea Direcției mitropolitane a participat prot. Octavian Moșin, transmițând mesajul de salut al ÎPS Mitropolit Vladimir.
 
În cadrul lecturilor au fost prezenți slujitori, pedagogi, politicieni și oameni de cultură, care au vorbit despre contribuția prot. Mihail Ceachir întru promovarea culturii și tradițiilor poporului găgăuz. Un grup de studenți de la Colegiul ”M. Ceachir” a prezentat un spectacol consacrat celor 80 de ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Mihail Ceachir.


Articole postate de același autor
23

Omul dacă vrea, poate să facă rai sau iad pe pământ

  – Părinte, vă rog să ne mai vorbiţi un pic despre Taina Căsătoriei. Care este legătura între cununia cu Hristos şi cununia între bărbat şi femeie? Cum le legăm în viaţa noastră duhovnicească? – Nu ştiu, cuvintele pe care le-ai exprimat nu-s chiar clare. Spune-mi încă o dată puţin mai clar întrebarea. – Cum […]