Bucuria pascală este bucuria pe care ne-a adus-o Hristos prin Învierea Sa. Este bucuria biruinţei vieţii asupra morţii. Este bucuria vieţii veşnice fericite, împreună cu Hristos. De aceea, sărbătoarea Învierii Domnului este așteptată și trăită cu mult dor de toți creștinii, care vestesc această negrăită bucurie prin salutul pascal tradițional „Hristos a Înviat” – „Adevărat a Înviat”, dar și prin superbele cîntări și slăviri duhovnicești pascale din tezaurul bisericesc și cel folcloric național.
Este îmbucurător faptul că frumusețea cîntecului pascal este cultivată și perpetuată prin festivalurile și concertele dedicate Învierii Domnului, ce au loc în diverse localități din țară în această perioadă de sărbătoare, dar și că la ele participă activ tinerele vlăstare din școli.
În raionul Briceni, grație unei frumoase și durabile colaborări dintre Direcția Raională Învățămînt, Tineret și Sport Briceni și Departamentul Eparhial Învățămînt Religios și Activitate Pastorală, reprezentat în raionul Briceni de părintele blagocin Lilian Ciubatîi, a devenit deja o tradiție ca în ziua de marți, după Paștile Blajinilor, să fie organizat Festivalul-concurs raional al Cîntecului Pascal cu genericul „Hristos a Înviat”, care în acest an a ajuns la ediția a VIII-a.
Într-o atmosferă caldă și senină de sărbătoare, luminată de mărețul praznic al Învierii Domnului, Căminul Cultural din satul Tabani, Briceni, a găzduit marți, 17 aprilie 2018, ediția a VIII-a a Festivalului-concurs raional al Cîntecului pascal „Hristos a Înviat!”. Cu aportul și purtarea de grijă a părintelui paroh din satul Tabani, protoiereului Vasile Tragic, a organizatorilor, a colectivului pedagogic de la Liceul Teoretic Tabani și a autorităților locale, și în acest an festivalul a fost organizat în cele mai bune condiții, sala festivă prezentîndu-se ca o adevărată Casă Mare, luminoasă și ospitalieră pentru toți concurenții și spectatorii.
O bucurie deosebită o constituie participarea constantă la acest eveniment a invitatului de onoare – Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni. Evenimentul s-a desfășurat în prezența președintelui raionului Briceni – domnului Mihail Gnatiuc
În prezența unui public numeros, pe scenă au interpretat dulci cîntări pascale, dînd slavă lui Hristos cel Înviat, colective și grupuri artistice de la 26 de instituții de învățămînt din raion.
Pentru început, Prea Sfințitul Nicodim a adresat participanților un cuvînt de felicitare cu prilejul sfintelor sărbători pascale și binecuvîntări arhierești, mulțumindu-le pentru dragostea ce o manifestă în cultivarea și perpetuarea frumoaselor tradiții și cîntece pascale, prin care se aduce slavă Mîntuitorului Hristos cel Înviat. Ierarhul a mulțumit tuturor pentru participare, prezentare și organizare și a apreciat eforturilor depuse spre promovarea și perpetuarea frumoaselor tradiții ortodoxe legate de sărbătoarea Sfintelor Paști.
La final cu distincții arhierești au fost onorați toți participanții, organizatorii și gazdele festivalului.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni