Primăvara e în drepturi depline, însă iarna nu prea se grăbeşte să plece. Coduri galbene şi portocalii au fost emise în întreaga Europă. În multe localităţi voluntarii au sărit în ajutor cocostarcilor care, în pofida tuturor bătăilor noastre de cap, au picat bob sositori.
Cât n-ar părea de paradoxal, anume acum, privindu-i cu destulă compasiune, sună în minte cuvintele Evangheliei: „Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele?” (Matei 6.26)
Dar nu aceste evenimente dau culoare vieţii noastre cotidiene.
Această zi a pus început perioadei de depunere a petiţiilor şi de „reiniţiere” a dosarelor… Marile curţi ce luptă pentru respectarea (ne)drepturilor omului, dea lungul timpului au tot adunat şi adună „mărturii” scrise şi nescrise împotriva unui Tâmplar sărac din Nazaret care, spre nemulţumirea gloatei iubitoare de circ şi pâine, S-a numit Fiu al lui Dumnezeu.
La început acestea erau pe foi de papirus și pe pergament, iar acum cu scris caligrafic pe foi de hârtie calitativă, aparținând renumiților avocați ai țărilor civilizate. Și-și dau destul de bine seama că, dacă ar aduna toate „plângerile”, n-ar încăpea în toate birourile din lume.
Până la urmă nu au pretenții că S-a numit Fiu al lui Dumnezeu, ci pentru că afirmă: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine”. (Ioan 14.6) Este acuzat de intoleranță religioasă și de implicare „nerușinată” în viața oamenilor păcătoși, căror le spune permanent că sunt chipul și asemănarea Lui. Că, străin fiind în lumea lumea aceasta și nevrând să contribuie cu nimic la îndestularea ei, prea mult se implică în treburile cezarului. Iar cezarului, știm noi, îi „aparțin” toate…
N-au întreprins până acum nimic concret impotriva Lui, pentru că încă nu li s-a zis: ce aveti de făcut, faceți mai curând. (Ioan 13.27)
Astăzi din nou a fost înaintată o plangere scrisă în grabă de mâini tremurânde, precum că a fost convertită prin implicare divină una din reprezentantele sexului frumos.
Se auzea prin sălile curții precum că n-a fost primită la un oarecare „ritual de închinare” la o „oarecare” Cruce, pe care a fost răstignit Un „oarecare” Iisus. Fără a fi intrebată, a fost întoarsă din calea desfrâului, numit acum relație sau alegere personală, la calea sfințeniei și a virtuților, care nici in rândul „ucenicilor” nu mai e la modă uneori. I s-au lezat drepturile majore. Nu i s-a oferit posibilitatea de a alege nici religia, nici felul prin care să și-o manifeste. A petrecut o mare parte a vieții, cam patruzeci de ani, în condiții inumane, mâncând doar trei pâini și nevăzând fața de om sau animal. De ce n-a fost acceptată așa cum era, că doar nu facea nimănui nici un rău? Oare greșea că iubește?
Miroase a discriminare, tovarăși! Prea mari semne de intoleranță și fanatism religios, iar de acestea trebuie să se ocupe nemijlocit și imediat Înalta Curte. Din caznaua imperiului să se aloce sumele necesare pentru „educația” necesară a maselor populare și să se aducă la cunoștință că „cercetătorii britanici” au demonstrat că toate conflictele și războaiele au pornit din cauza Lui si a învățăturilor Lui. Suntem în veacul marilor progrese. E timpul să sfârșim cu aceste aberatii religioase. Cezarului – cele ale cezarului. Noi nu tolerăm intoleranța!
La una din mese, așezat in fotoliu moale și purtat de ganduri, un demnitar batrân visează cum intr-o bună zi va asista la un proces, unde Vinovatul va apărea in fața multimii îmbrăcat în mantie roșie, cu coroană de spini pe cap, iar pe trupul Lui nu va fi loc neatins de biciul călăilor. La un loc mai inalt va sta Cezarul cu degetul mare al mânii drepte in sus, iar întreaga sală va aștepta, clipind din ochi, gestul râvnit. Pe alături merge grăbita, staruind din răsputeri să nu-i strice clipele de meditație, una din secretarele Curții, știind că asemenea momente sunt un lucru obișnuit pentru aceste „temple” și că în multe birouri ale lumii stă câte un jurist, un activist înflăcărat al societății civile sau vreun înalt prelat, visând să se răzbune pentru neliniștea provocată de Acest Străin.
Creștinismul e unica religie care-și prevestește sfârșitul pământesc. El va fi scos în afara legii. Biserica va pierde lupta. Și, paradoxal, asta se va face cu mâinile bisericașilor… La sigur fiecare și-ar pune întrebarea acum: Nu cumva sunt eu acela?
Vedeți ce ne-ar răspunde Hristos. (Matei 26.25)
