Ce este scris pentru om nu este o predestinare de care omul nu poate fugi. Ăsta e conceptul păgânismului, că omul nu poate să scape de ce îi este predestinat; cu noi nu există predestinare, există Pronie, care este o gândire liberă a Unui Dumnezeu liber faţă de un om liber; şi câtă libertate nu are omul, în sensul că nu avem putere să facem ceea ce dorim să facem; Dumnezeu pentru rugăciune ne dă acea putere; şi Hristos, ca Dumnezeu, ar fi dat putere lui Iuda să nu cadă în făgaşul ăla care l-a dus până la sinucidere.
Deci, Hristos voia să şteargă zapisul lui Iuda printr-o liberă voinţă, poate încăpăţânare, cine ştie ce a fost în inima lui Iuda; Iuda a rămas încărcat cu preştiinţa asta, a lui Dumnezeu, adică cu faptul pe care avea să-l facă. Refuză, pe undeva, pe Dumnezeu, Care avea să-l scape de la lucrul ăsta, şi Hristos, ca Dumnezeu Atotputernic, este nevoit, întru sfârşit, să zică - întinde un pic de pâine în vin, i-o dă lui Iuda, ca şi celorlalţi, şi zice - Ce ai de făcut fă degrabă! Dumnezeu Cel Atotputernic a zis lui Iuda: Facă-se voia ta. Şi dacă n-ar fi zis-o Hristos, că Iuda căuta prilej să-l vândă, apoi sunt sigur că până astăzi Iuda ar căuta prilej şi n-ar găsi. Dacă puterea cuvântului lui Dumnezeu nu ar fi dat îngăduinţă, nu s-ar fi putut întâmpla; dar uitaţi un Dumnezeu Care caută, prin toate mijloacele, mântuirea omului, dar Care nu transgresează libertatea pe care omul o are.
Încă un lucru pe care vreau să-l zic de Biserică, ca o criză, ca judecată reciprocă, e cuvântul lui Hristos, care zice (cred că e capitolul al 5-lea din Evanghelia lui Ioan; în orice caz, e Evanghelia Sfântului Ioan): Cei care ascultă cuvântul meu nu vor muri şi vor trece direct de la moarte la viaţă. Şi se înţelege cuvântul ăsta în duhul filocalic de ce vor trece de la moarte la viaţă, adică viaţa asta numindu-se moarte, şi cea în care trecem la ce numim moartea noastră va fi viaţa cu adevărat. Iertaţi-mă, cuvântul este cam aşa, asta voiam să spun: Cel care aude cuvântul meu nu va trece prin Judecată, ci va trece de la moarte la viaţă. Şi gândirea filocalică ne spune lucrul ăsta, fiindcă toată viaţa noastră va fi fost o judecată cu Dumnezeu, şi dacă în această judecată ajungem deplin să zicem lui Dumnezeu: Facă-se voia Ta, Judecata de Apoi s-a făcut acum; şi poate că în sensul ăsta putem să înţelegem şi Apocalipsa, care zice de prima înviere şi că aceia care iau parte la prima înviere nu vor mai fi necăjiţi de moartea cea de-a doua. Aşa că Biserica este locul crizei, dar trebuie să înţelegem sensul acestei crize. Sensul este tot mântuirea omului, dar, după căderea lui Adam, implică durere, implică chiar tragic, dar în mâinile lui Dumnezeu tragedie nu se poate şi dacă făptura, până la urmă, se lasă în mâinile lui Dumnezeu Făcătorul, tragedie şi pentru făptură nu se poate, este imposibil, este imposibil ca făptura să nu biruiască, fiindcă puterea lui Dumnezeu este atotputernică, fiindcă biruinţa a fost deja câştigată de Dumnezeu acum 2.000 de ani, de Dumnezeu-Omul.
Parintele Rafail Noica: Fragment din conferinta “Criza in Biserica” – Alba-Iulia- aprilie 2003
