„Iisuse, Mântuitorule, întărește-ne în ispite…” Slujba Pasiei săvârșită la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”

5107

„Iisuse, Mântuitorule, întărește-ne în ispite; Iisuse, Cel ce ai biruit puterile întunericului, luminează-ne; Iisuse, sprijinitorul și întăritorul nostru, Care ai fost părăsit de toți, întărește-ne pe noi, robii Tăi…”.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în această seară, Preasfințitul Ioan (Moșneguțu), Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârşit slujba Pasiei (Acatistul Sfintelor Patimi).

Serviciul divin arhieresc a reunit mulțime de credincioşi care, prin rugăciunile de pocăinţă şi umilinţă s-au apropiat spiritual de jertfa lui Hristos pentru neamul omenesc.

Această slujbă deosebită a fost alcătuită la mijlocul sec. al XVII-lea de către Sf. Irh. Petru Movilă, Mitropolit al Kievului, care a creat mai multe forme liturgice. Aşa se numesc slujbele speciale săvârşite în Postul Mare, în timpul cărora sunt citite pericopele Evangheliei ce ţin de Patimile Mântuitorului.

Iniţial Pasiile erau răspândite doar în regiunile de sud ale Rusiei, însă în sec. XX ele au început a fi săvârşite pretutindeni.

Pasiile sunt oficiate de patru ori pe an (după numărul evangheliştilor): în serile din a doua, a treia, a patra şi a cincia duminică (sau vineri) din Postul Mare.

După cum reiese şi din denumire, în timpul acestor slujbe sunt rememorate Patimile Mântuitorului, citindu-se textele evanghelice referitoare la aceste evenimente. Conform tradiţiei, în timpul citirii Evangheliei, credincioşii stau cu lumânări aprinse în mâini.

Sursa: www.mitropolia.md


Articole Asemănătoare
1392

Imnul Acatist, laudă şi mulţumire Maicii Domnului

În săptămâna a cincea a Postului Mare, vineri seara, se săvârşeşte Utrenia zilei de sâmbătă, în cadrul căreia se citeşte Imnul Acatist închinat Maicii Domnului. Astă-seară în toate bisericile ortodoxe se cântă, în patru fragmente, Acatistul Bunei Vestiri, atribuit Sfântului Cuvios Roman Melodul, datând din secolul al VI-lea. Astfel, îi adresăm Maicii Domnului din adâncul […]

Articole postate de același autor
238

„Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi!”

Scrieţi că iubiţi copiii din pricina minunatei lor recunoştinţe, care la cei mai în vârstă este tocită bine. Daţi exemple. Voi da şi eu măcar unul. Isidor, Mitropolitul Petrogradului, povestea deseori cum în copilăria sa era nevoit să umble desculţ. Un om pe numele de Petru s-a milostivit de el şi i-a cumpărat opinci din […]