Actualitate

Training pentru viaţă desfășurat la Palatul Mitropolitan

2216

În data de 28 februarie, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Palatul Mitropolitan a găzduit trainingul pentru viaţă cu genericul „Cunoaște, iubește, acționează – împreună pentru viață!”. Trainingul a fost susținut de Alexandra Nadane, președinta Asociației „Studenți pentru viață” din București. 

Referindu-se la scopul și obiectivele întrunirii  Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a menționat: "Cunoaștem că viața este darul suprem oferit de Dumnezeu,  iar noi avem datoria şi responsabilitatea să-l păstrăm și cultivăm. În acest sens ne dorim ca această întrunire să ne ajute și lumineze, încât să putem desfășura activități frumoase în Luna pentru viață desfășurată în perioada 1 – 31 martie 2018. O astfel de formare reprezintă un instrument necesar activităţii noastre misionare, pentru că este necesar să mărturisim adevărul și să apărăm viaţa inclusiv cu puterea cuvântului.  Este important că fiecare dintre noi să apere viaţa, să fie un misionar în acest sens, pentru că contribuind la salvarea unei vieți, apărăm un chip al lui Dumnezeu."

Alexandra Nadane a abordat numeroase aspecte referitoare la criza de sarcină, sindromul post-avort, sprijinirea femeilor care au trecut prin criza de sarcină, istoria mișcării pentru viață. "Ne dorim ca prin activitățile pe care le vom desfășura în România și în Republica Moldova să tramsmitem mesajul că viaţa fiecărei persoane are o valoare infinită, iar societatea are de câştigat dacă sprijină femeile aflate în criză de sarcină şi protejează viaţa copiilor nenăscuţi", - a spus Alexandra Nadane, pre­ședinta Asocia­ției „Studenți pentru viață” din București.

Mitropolia Moldovei va susţine Marşul pentru viaţă 2018, organizat în ziua de sâmbătă, 24 martie 2018, în numeroase oraşe din ţară, pentru a accentua importanţa vieți și a familiei.


Articole Asemănătoare
1888

Susținem viața, familia și valorile creștine. Marșul pentru viață 2016 s-a desfăşurat la Chişinău

În acest an, Mitropolia Moldovei a răspuns apelului lansat de ONG ,,Moldova pentru Viață’’, participând la Marșul pentru Viață organizat la Chișinău. Pe data de 26 martie, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, mai mulţi slujitori din capitală, în frunte cu Episcopul Ioan de Soroca, au parcurs traseul Spitalul municipal nr.1 – Scuarul Catedralei “Naşterea Domnului” pentru […]

Articole postate de același autor
142

Te spune faţa cum ţi-i viaţa

În realitate, omul e o fiinţă integrală, o fiinţă în care nu vedem trupul de-o parte, sufletul de altă parte, duhul de altă parte, sau în care nu vedem trupul de-o parte şi sufletul de alta, ci totdeauna vedem şi trupul şi sufletul împreună câtă vreme este în viaţă omul, iar la despărţirea sufletului de […]