Actualitate

Din răbdarea necazurilor se cunoaște dragostea noastră pentru Dumnezeu

6297

Este cu neputinţă să ne aflăm întotdeauna în aceeaşi stare, ci se cuvine să aşteptăm război dinafară sau dinlăuntrul nostru. Numai să nu dăm pricină prin semeaţă cugetare şi trufie, ci să lucrăm spre dobândirea cugetării celei smerite şi aşa săgeţile vrăjmaşului cu uşurinţă se vor risipi.

Viaţa duhovnicească nu stă numai în gustarea dulceţilor şi mângâierilor acestora, ci mai mult în răbdarea cu bucurie atunci când ne lipsim de ele şi în răbdarea altor necazuri. Din acestea se cunoaşte dragostea noastră pentru Dumnezeu – când le purtăm cu bucurie; cunoscând neputinţa şi sărăcia noastră, ne smerim prin acestea.

Aminteşte-ţi de aşezarea ta de la început, când te îndulceai de mângâierile duhovniceşti. Ce ai dobândit? Dacă ai fost lipsită de ele – o adâncă pustiire şi era cât pe ce să cazi în deznădejde atunci când, mai târziu, au venit asupra ta valurile patimilor. Vezi cât de şubredă este această mângâiere ce nu aduce smerenie, ci doar încântă şi, dacă nu guşti şi din scârbe, primejduieşte pe cei ce o au. Dimpotrivă, crucea ne face părtaşi patimilor lui Hristos şi slavei Sale doar atunci când El va binevoi să ne dăruiască aceasta şi atunci când ne va fi de folos.

Sfântul Cuvios Macarie de la Optina

Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, volumul I, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 159-160


Articole Asemănătoare
47

Când inima îngheaţă, pune lemne pe foc. Lemnele dragostei…

Îmbrăţişăm viaţa aşa cum este. O luăm de mână şi pornim la plimbare. Când obosim ne mai aşezăm pe o bancă sau chiar pe iarbă. Privim în zări. Tragem aer în piept. Sunt şi dăţi în care mai scrâşnim din dinţi. Facem o cruce mare. Ne ridicăm şi mergem mai departe. Nu descurajăm. Dacă Dumnezeu […]

Articole postate de același autor
198

Delegația condusă de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, s-a deplasat spre Ierusalim

În această dimineață Delegația condusă de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, s-a deplasat spre Ierusalim pentru a aduce Focul Haric în Republica Moldova. În câteva zile de aflare în Israel, Întâistătătorul urmează să viziteze câteva locuri sfinte, după care, va avea o întâlnire cu Preafericitul Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului. În continuarea pelerinajului, Vlădica Vladimir va […]