Actualitate

Plângem noi, oare, pentru că inima noastră tot timpul încearcă să facă tot ce este potrivnic Domnului?

58

Plângem noi, oare, pentru că am întinat şi întinăm tot timpul în noi chipul lui Dumnezeu prin păcatele noastre? Că în fiecare zi aruncăm în noroi acest chip prin patimile lumeşti, prin atracţia faţă de lume, prin necredinţă, mândrie, ură, invidie, neînfrânare, beţie şi prin celelalte patimi, şi prin aceasta Îl mâniem din cale-afară pe Creatorul nostru şi supărăm îndelunga Lui răbdare?!

Plângem noi, oare, că doar purtăm numele de creştini, dat nouă la botez, că nu împlinim legea şi trăim ca unii care nu au credinţă în Hristos, ne-am lipit de pământ, nu cugetăm la Cer, la viaţa de dincolo care nu are sfârşit, la moarte, la nepregătirea noastră pentru înfricoşătoarea şi dreapta încercare la Judecata cea de obşte? Suntem nepăsători în ceea ce priveşte lucrarea mântuirii noastre, de unde lacrimi aici, uităm chiar cu desăvârşire de toate acestea!

Plângem noi, oare, pentru că inima noastră tot timpul încearcă să facă tot ce este potrivnic Domnului? Cât ne rugăm, ne căim, citim, cântăm, cât ne împărtăşim cu Sfintele şi de Viaţă Făcătoarele Taine care pot înmuia ca ceara şi o inimă împietrită, dar nu ne schimbăm din pricina nepăsării. Şi plângem, că nu-I aducem lui Dumnezeu roadele credinţei şi ale dragostei, roadele bândeţii şi ale nerăutăţii, roadele înfrânării, ale curăţiei şi ale nevinovăţiei, roadele milosteniei etc.

Plângem noi, oare, când simţim năvălirea gândurilor necurate în inimă; când suntem atraşi de mândrie, răutate, invidie, lăcomie, zgârcenie; când faţă de vrăjmaşul nostru simţim nu iubire, ci duşmănie; când suntem atraşi de patima beţiei, a iubirii de argint şi a iubirii de avuţie; când ne tulburăm şi suntem atraşi de împotrivirea şi neascultarea faţă de părinţi, de şefi sau de cei mai mari?

Nu avem, Doamne, acest plâns neîncetat pentru păcatele noastre; iată, numai la spovedanie, când preotul ne enumără păcatele, aflăm câte ceva despre păcătoşenia noastră, dar tot nu avem timp nici măcar să ne pregătim pentru spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie. Nu avem timp să ne gândim înaintea spovedaniei: cu ce L-am mâniat eu pe Domnul în viaţa mea particulară? Nădăjduim că preotul enumeră păcatele pentru noi, iar noi spunem „sunt păcătos”, dar pocăinţă personală nici nu ştim să facem...

Dar iată cum se căia pentru păcatele sale Sfântul Proroc David: „Ostenit-am întru suspinul meu, spăla-voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele aşternutul meu voi uda” (Psalmi 6, 6).

Arhimandrit Ioan Krestiankin, Pregătirea pentru spovedanie, traducere Cristea Florentina, Editura Egumeniţa, 2014, pp. 135-137


Articole Asemănătoare
68

De ce tămâiem?

Tămâia însoțește, de asemenea, orice act de cult, orice slujbă sau rugăciune săvârșite la biserică, la casa credinciosului sau în oricare alt loc. Tămâierea, înălțarea și răspândirea unor miresme binemirositoare prin arderea de tămâie, reprezintă mărturisirea credinței și a supunerii noastre față de Dumnezeu, prin fumul binemirositor care se înalță spre cer că semn al […]

Articole postate de același autor
10500

Unde să caut și cum să aleg soțul/soția potrivită, după ce criterii?

– Se crede ca astazi alegerea mirelui este foarte li­mitata. Multi spun ca nu gasesti tineri normali. Ce trebuie sa faca tanara ortodoxa in aceasta situatie? – Greu nu inseamna imposibil. Trebuie sa alegi mirele din familie credincioasa si in special din acele familii care merg la biserica; insa, din paca­te, si aici se poate […]