Când binecuvântezi, realitatea se transformă, se preface, cu harul lui Dumnezeu, în loc de întâlnire cu El. Şi, de exemplu, în loc să fie în faţa ta doar cineva care ţipă la tine sau îţi face reproşuri, vei simţi că este acolo şi Domnul, Care îţi dă putere să vezi: ce ai greşit tu; ce neputinţă are celălalt; cât e de bolnav sufleteşte; ce vrea Dumnezeu de la tine în acea situaţie.
Tu poate că vrei, cum este şi firesc, să vadă cel din faţa ta că nu are dreptate, că a greşit, că exagerează şi să nu te mai chinuie. Domnul vrea însă ca tu să poţi iubi şi în aceste condiţii, să vezi că sufletul celui din faţa ta e rănit, ca şi al tău, şi să-ţi fie milă şi să te rogi pentru el.
Dacă cel ce te stresează ar fi rănit, muşcat de un câine şi, din cauza durerilor şi a fricii ar striga şi te-ar lovi cu mâinile când ai vrea să-l ajuţi, te-ai supăra pe el? Nu, pentru că mila şi dorinţa de a-l ajuta te-ar face să nu simţi durerile. Dar noi nu vedem încă sângerările sufletului aproapelui, şi din această cauză nu avem milă…
Extras din Monahia Siluana Vlad, Uimiri, rostiri, pecetluiri, Editura Doxologia, p. 47
