Gătește, mamă, cozonacii și-i plămădește cu iubire,
Presară dorul cu speranțe și fă un aluat subțire!
Și din a ochilor adâncuri adaugă un pic de apă
Să fie coca numai bună: nici dulce tare, nici sărată…
Frământă, mamă, aluatul și prin povestea ta îl trece,
Aroma fructelor uscate din amintiri să nu mai plece.
Cu iz ușor de vanilie precum un vis ce se destramă,
Adaugă și trandafirii, bătuți cu zahăr într-o toamnă.
Amestecul cel plin de taine îl lasă, mamă, în covată,
Acoperit cu pânze albe să crească basme pe o vatră.
Și-apoi cu flacăra cea vie să încălzești bătrân cuptorul
Și să adăugi nostalgie punând la copt pe tave dorul.
Și când veni-vom de departe, bătând la ușă cu Ajunul
Să fie cozonacii proaspeți, să întâlnim frumos Crăciunul!
Că n-am găsit în lumea mare un gust mai tandru într-o iarnă,
Decât în cozonaci de-acasă… rețeta dorului de mamă…
Autor: Diana Sava Daranuța
