Lucrurile obișnuite ar trebui să fie simple, însă de la zi la zi se dovedesc a fi tot mai încurcate. Într-o lume care îndeamnă neîncetat la competiție, la etalarea calităților și la încrederea în forțele proprii, omul contemporan este tot mai amețit de contraste. Opulența promovată în mass-media din ce în ce mai agresiv, a devenit standardul pe care majoritatea sufletelor visează să îl atingă. Este doza zilnică pe care neuronii o doresc pentru a se menține treji în somnul lumii. Și când te gândești că în călătoria acestei vieți ar trebui să avem la noi doar bagajul strict necesar care să ne folosească în viața cea veșnică.
Întrucât statisticile sunt alarmante în privința stresului și a modului aglomerat în care omul contemporan viețuiește, deja se vorbește de un curent al simplității: simplitatea la locul de muncă, simplitatea în bucătărie, simplitatea în sănătate, simplitatea și naturalețea în frumusețe, simplitatea în filme, simplitatea în muzică, simplitatea în reclame, simplitatea în joacă, simplitatea în viață, etc. Simplitatea nu este o stare ce o caută doar oamenii ce vor să se apropie mai mult de Dumnezeu, ci este un subiect ce stă de ceva vreme și în mințile filosofilor și logicienilor, pe paginile de statistică ale sociologilor şi pe buzele psihologilor și psihiatrilor. Mai multă simplitate, mai puține bătăi de cap parcă ne-ar spune toţi ! La toate problemele soluția stă în simplitate, în firescul lucrurilor. Cu cât e mai mare problema, cu atât soluția e mai simplă, însă omului îi este greu să accepte. De ce ? Pentru că ne plac și ne atrag lucrurile întortocheate, speculațiile, excesele. Avem „darul” de a transforma orice problemă simplă într-una care nu are nici început, nici sfârşit. Ne-au intrat în sânge informaţii, dureri, cuvinte, vise, frustrări, tăceri, singurătăţi, etc. Ne pierdem în labirinturi în care am intrat de bună voie. Diavolul e în detalii, spunea cineva. Tocmai de aceea Cuviosul Paisie Aghioritul spunea mereu: simplificați-vă viața, și stresul va dispărea. Lucrurile simple au devenit cele mai grele. Mă gândesc că așa cum se renunță la greutățile, ori la sforile ce țin legat de pământ un balon, și acesta se ridică pur și simplu și zboară, tot la fel și sufletul. Dacă renunțăm la lucrurile ce ne îngreuiează sufletul, el devine mai ușor, liber, firesc… și se ridică la Creator. Simplitatea este cheia liniștii, dieta sufletului şi transfuzia trupului.
Sfinții sunt modele vii de simplitate, de golire a e-ului pentru a-I face loc lui Dumnezeu. Patericul e plin de mărturii ale bătrânilor nevoitori ce prin simplitatea vieţii lor s-au apropiat de Dumnezeu, cercetaţi fiind de Duhul Sfânt, Mângâietorul. Simplitatea, conține în sine frumosul care odihnește și unește bunătatea cu sinceritatea, naturalețea cu discreția, smerenia cu rugăciunea. Dumnezeu ne vrea simpli, viața însăși este simplă, noi însă o complicăm cu nimicuri disecate într-o multitudine de fire ce nu mai știm să le înnodăm. Şi apoi suspinăm că am rămas îngenunchiați în propria lucrare stângace. Simplitatea nu acoperă cu nimic firea, ea este cea care dă suflet universului, aripi gândirii, farmec tinereții, viață și veselie tuturor lucrurilor. Înalță sufletul către tot ce este bun, drept și frumos. Oare, astăzi a fi simplu este o artă sau un veșmânt doar pentru o anumită categorie de oameni ?!... În simplitate sufletul se liniștește, devine mai îngăduitor, mai nobil, mai sensibil, mai atent și învață bucuria de a fi mic.
Așadar „sfânta simplitate” este primăvara minții, a inimii, a vieții, este locul de întâlnire cu Dumnezeu… Iar dacă îl avem pe El, ne este suficient, căci „toate celelalte se vor adăuga vouă”(Matei 6,33).
