Alexandra Boligari din Străşeni şi-a transformat casa într-un centru de plasament pentru copiii nevoiaşi

3645

Dar din dar se face raiul! O femeie din oraşul Străşeni şi-a transformat casa într-un centru de plasament pentru copiii nevoiaşi. Alexandra Boligari reuşeşte din pensia ei, de numai 1.200 de lei, să hrănească zilnic zece pici. Mai mult, femeia a început să îşi renoveze locuinţa, pentru a le oferi copiilor dormitoare confortabile.

"Aici planificăm să fie un dormitor pentru fete. Ceva în jur de trei, patru fete o să fie bine. Aici tot o să facem schimbări, o să facem pereţii, podul jos aşa cum trebuie. Să fie totul înnoit", a spus Alexandra Boligari.

Deja de 16 ani, casa Alexandrei Boligari din Străşeni adăposteşte copiii nevoiaşi din localitate. În prezent, ea reuşeşte să întreţină 10 pici, chiar dacă are un venit modest.

"Un ajutor foarte bun pentru copii. Sunt foarte mulţi copii care au nevoie de această casă", a zis meșterul Iurie Ciobanu.

Femeia spune că o ajută şi cei doi copii ai săi biologici, care locuiesc în Capitală.

"Dar eu tot timpul i-am împărţit cu copiii şi copiii mei mă mai ajută", a afirmat Alexandra Boligari.

Alexandra Boligari susţine că a pierdut numărul copiilor care i-au trecut pragul casei.

"Peste 300 de copii, dar cred că sunt mai mulţi. Ei sunt şi astăzi, adică cu mulţi din ei ţinem legătura. Poate că asta şi mă ţine. Asta şi îmi dă putere, un imbold aşa ca să merg înainte şi să fac atâta cât oi putea", a adăugat Alexandra Boligari.

Picii o numesc pe femeie "bunica".

Pentru a termina reparaţia în casă şi a le oferi copiilor condiţii mai bune de trai, femeia spune că are nevoie de multe materiale de construcţie, pe care, însă, deocamdată, nu le poate cumpăra, din lipsă de bani.

Sursa prime.md


Articole Asemănătoare
347

În rai va fi cum e la Paşti

În rai va fi cam cum e la Paşti, iar la Paşti e bucurie, în rai e bucurie. În raiul cel din lumea cealaltă, cel de deasupra pământului este ceva asemănător cu ceea ce trăim noi la Paştile cele mântuitoare, la Paştile cele curăţitoare, la Paştile cele veşnice, la Paştile care sunt izbăvirea de întristare. […]

Articole postate de același autor
6412

Dacă ai fi avut smerenie, n-ai fi luat seama la lovituri

Acest pseudosentiment, că suntem mai presus decât semenul nostru, are şi alte deviaţii, dar prima şi cea mai rea este că dorim şi cerem ceea ce credem despre noi înşine să creadă şi celălalt! Adică, faptul că ne socotim mari şi însemnaţi vrem să-l recunoască şi celălalt. Aşa cum noi ne închinăm „în fiecare ceas şi […]