Actualitate

Cum trecem peste dureri

301

Printre cele mai grele lucruri de pe pământ este şi acela de a vorbi despre durere. Şi de a încerca să predici celor aflaţi în suferinţă ridicarea din boală, din necaz. Este imposibil, dacă nu şi ipocrit să teoretizezi pe marginea durerii, atunci când ea este trăită la limita suportabilităţii.

S-ar părea că nu există nimic de care să te agăţi atunci când suferi. Şi totuşi, există o scăpare. Plasa de salvare este Iisus Hristos, Cel care a suferit incomparabil mai mult decât orice om de pe pământ.

Un om povestea despre fractura coloanei vertebrale pe care o suferise. Imobilizat în ghips, a fost redus la neputinţă pentru câteva luni. Iată cum a trecut peste nefericita experienţă. „Mă simţeam de parcă eram ţintuit pe cruce… plin de autocompătimire, gemeam şi mă plângeam în sinea mea. Deodată, un glas blând ca o adiere mi-a vorbit: «Dar nu ai decât o vertebră fracturată! Iar mâinile şi picioarele îţi sunt libere; picioarele nu-ţi sunt bătute în piroane, nici mâinile nu-ţi sunt străpunse, ca toată greutatea corpului să atârne în acele patru cuie».

Mi-e sete, am suspinat. «Dar n-ai decât să întinzi mâna după paharul cu limonadă de lângă tine. Şi dacă nu ajungi la pahar, nu trebuie decât să suni. Limonada este mai bună decât oţetul din buretele cu care soldaţii L-au îmbiat pe Iisus».

Atunci mi-am venit în fire şi n-am mai putut spune decât: «Iartă-mă, Doamne, iartă-mă». Dar după un timp am cârtit din nou: Ce rău stau în patul ăsta… unde să-mi pun capul?

«Dar ai o pernă, eşti bine învelit, nu ai o coroană de spini pe frunte şi nu eşti gol, expus batjocurii gloatei; nimeni din spital nu te-a scuipat încă în faţă, ci toată lumea stă la picioarele tale».

Atunci mi s-a făcut ruşine. Şi de câte ori suferinţa revenea, acestea erau singurele cuvinte care îmi veneau pe buze: Iartă-mă, Doamne. Iartă-mă.

A venit noaptea şi odată cu ea teama, durerea şi sudoarea care-mi şiroia pe faţă. Dar glasul interior mi-a şoptit: «Nu sunt totuşi lacrimi de sânge!»“

Preluare din vol. Vitamine duhovniceşti, Anthony M. Coniaris, Editura Sophia, 2010

 

Articole Asemănătoare
76

Unde-i hulă, acolo-i şi diavolul

Dialehti Gheorgopulos locuitoare din Eghina, povestea în 1983: „Atunci când fiul meu Gheorghios era de zece ani, i s-au întâmplat cele ce urmează. Era elev la şcoala primară. Într-o zi, întorcându-se acasă, nu i-a plăcut mâncarea. S-a mâniat şi, luând o portocală să mănânce, în acelaşi timp L-a hulit pe Dumnezeu. N-a apucat să cureţe […]

Articole postate de același autor
380

„Este bine, părinte, le-ai aşezat bine!”

Într-o mănăstire trăia un preot foarte evlavios (întâmplarea mi-a relatat-o fericitul părinte Gavriil, care a fost mulţi ani stareţul sfintei mănăstirii Dionisiu, din Muntele Athos). Acesta era puţin învăţat, dar avea o credinţă puternică, virtute pe măsură şi multe nevoinţe duhovniceşti. Rămânea la Proscomidie în picioare timp de mai multe ore, cu toate că de […]