Duminica a XVI-a după Cincizecime, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Capitală

1662

În Duminica a XVI-a după Cincizecime, 24 septembrie 2017, zi în care se face și pomenirea Sfântului Cuvios Siluan Athonitul, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană “Nașterea Domnului” din mun. Chișinău.

Alături de Întâistătător s-a rugat secretarul Mitropoliei și chelar al Catedralei, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, precum și slujitorii sfântului lăcaș.

Biserica a rânduit să se citească la Sfânta Liturghie pericopa evanghelică referitoare la Pilda Talanţilor.

Din Pilda evanghelică de astăzi, înţelegem că Stăpânul este Dumnezeu, iar slugile care primesc talanţii sunt oamenii; aceştia primesc daruri după puterea fiecăruia. Venirea Stăpânului reprezintă «Judecata de apoi» când trebuie să dăm seama de felul în care am înmulţit talanţii şi i-am lucrat; talantul reprezintă şi talentul sau darul pe care l-am primit de la El. Sunt foarte multe daruri revărsate de Dumnezeu în lume, însă noi nu observăm darurile lui Dumnezeu, iar mai nou nici nu le apreciem. De obicei vedem defectele altora, nu mai vedem nici darurile lor şi nici pe ale noastre. Întotdeauna vedem defectele celorlalţi şi nu suntem preocupaţi să sporim darurile primite de la Dumnezeu.

În timpul serviciului divin, arhipăstorul a rostit la unison cu numeroșii credincioşi, Crezul și Rugăciunea Domnească, după care a binecuvântat enoriaşii, îndemnându-i spre fapte bune, pentru folosul sufletului şi a mântuirii.

Slujba arhierească din această Duminică, însoţită de rugăciunea râvnitoare a celor prezenţi, a făcut ca această Sfântă şi Dumnezeiască Liturghie să aducă lumină, împăcare şi bucurie întru Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole postate de același autor
11879

Îi putem trece pe pomelnic pe cei care ştim că au păcate trupeşti?

Pe cei care au păcate trupeşti, nu. Pe cei care nu-i simpatizaţi, nu. Eu zic să-i daţi o foaie albă lui Hristos şi să-i ziceţi: „Scrie Tu, că noi suntem ocupaţi să triem lumea.” Dacă, cineva v-a spus că pentru păcate trupeşti, nu trebuie să vă rugaţi pentru cineva, acela e în rătăcire! Pentru că […]