In fiecare an pe 6 septembrie, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, numită „Grabnic ascultătoarea”(Gorgoepikoos), este adusă din Muntele Athos pentru o săptămână, la mănăstirea Sochos din nordul Greciei. Astfel, cei care nu pot merge la Mănăstirea athonită Dochiariu, unde se află icoana, în special femeile și copiii, au posibilitatea să se închine astfel în fața ei.
Mii de oameni din Grecia și Cipru vin la mănăstire pentru a se închina icoanei Maicii Domnului și să primească binecuvântarea starețului mănăstirii Dochiariu, Părintele Grigorie. Anul acesta [2017 n.n.], după cum a dat mărturie monahia Tecla, din mănăstirea Sochos, o femeie din Larissa a venit cu fiica ei de opt ani. Ea a povestit cu lacrimi că fetița ei era mută și că nădăjduia că, cu ajutorul Maicii Domnului, va primi darul cuvântării.
"Am citit despre minunea care s-a întâmplat cu un tânăr de 18 ani, venit din regiunea Skoplje, în decembrie anul trecut[2016 n.n.]. El a vorbit pentru prima oară în fața icoanei Maicii Domnului și doream să-i cer și eu Măicuței să-mi vindece copilul."
Într-adevăr, acest tânăr din Skopje putea scoate doar câteva sunete neinteligibile și când a intrat în Mănăstirea Dochiaru și s-a aflat lângă icoana miraculoasă, a strigat dintr-o dată în limba lui maternă, „Măicuță Maria, dă-mi sănătate!"
Călugărițele au sfătuit-o pe femeie să meargă cu fetița în fața icoanei făcătoare de minuni, să îngenuncheze și să o roage cu credință să-i vindece copilul. Acesta era ceva firesc pentru călugărițele care au văzut că s-au întâmplat atât de multe minuni în mănăstire. Mai mult decât atât, starețul mănăstirii Dochiariu, care este, de asemenea, părintele duhovnic la mănăstirea de maici din Sochos, spune în mod tipic celor care vin și ii povestesc problemele lor, după ce îi binecuvântează cu semnul crucii:
„Du-te la icoana Maicii Domnului și spune-i problema ta la ureche".
E atât de simplu. Când mama și fetița s-au dus să se închine icoanei făcătoare de minuni în biserică, micuța s-a uitat la Maica Domnului și a strigat pentru prima dată numele ei: Rafaela. Toți cei care erau acolo au rămas uimiți și mama a izbucnit să plângă în lacrimi.
A doua zi, mama și fetița s-au reîntors la mănăstire. Cea mică a mers la monahia Tecla și i-a spus neîncetat numele ei. Întrebată, maica Tecla, dacă fata nu a spus decât asta, a răspuns că nu a vorbit niciodată până acum și nu se poate exprima încă. Mama fetiței însă va trimite un document scris egumenului mănăstirii Dochiariu în care va descrie minunea petrecută.
sursa http://corortodox.blogspot.ro/