Atunci când iubeşti un om, e bine să îi spui verbal sau să laşi să se deducă din fapte?
– Nu putem iubi cu adevărat dacă nu suntem smeriţi. Domnul ne-a arătat iubirea Sa pentru noi până la sfârşit, smerindu-Se pe Sine până la moarte. Deci, iubirea adevărată este permanent însoţită de smerenie. Când cineva e mândru este plin de el însuşi. Nu putem pătrunde în el, nu putem pătrunde un gând de-al său pentru că nu există loc pentru nimeni şi pentru nimic în el. De aceea, evităm persoanele care se mândresc. Dar o persoană smerită face loc în el însuşi pentru a fi în conlucrare cu celălalt, pentru a fi în acelaşi gând şi voinţă cu celălalt. În această privinţă a excelat Maica Domnului. De aceea, ea a bineplăcut lui Dumnezeu prin această virtute, drept pentru care a ales-o ca să fie Născătoare de Dumnezeu. Noi nu putem iubi cu adevărat, dacă nu am învăţat adevărata smerenie. Pentru că în momentul în care suntem smeriţi, vom urmări mereu locul al II-lea şi îi vom da locul I celui de lângă noi. Cel de pe locul I este Însuşi Domnul, dar în acelaşi timp, semenii noştri cu care vrem şi intrăm în relaţie.
Arhim. Zaharia Zaharou de la Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul” – Essex, Anglia, Conferința Relațiile între oameni în lumina relației noastre personale cu Hristos (partea a II-a)”, 29 sptembrie 2011, Centrul „Providenţa”, Iaşi
