Actualitate

„Blestemul nobil”

388

Înainte cu câţiva ani, de sărbătoarea Sfintei Varvara, a venit la Biserică o doamnă tânără, care a aprins lumânări, cât ea de mari, înaintea icoanei sfintei. După un timp, a venit la mine şi mi-a zis:

-Vă rog, părinte, să-mi faceţi paraclisul Sfintei Vravara pe care o ador, ca să mă ajute să mă despart de soţul meu şi să fiu împreună cu prietenul meu!

Răspunsul pe care i l-am dat, cu siguranţă vi-l închipuiţi! Gândiţi-vă, cerea ca Cel ce a poruncit :”Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă, să fie părtaş la desfrâul şi divorţul ei! L-a înşelat pe soţ şi dorea ajutorul Sfintei Varvara şi al lui Dumnezeu ca să-şi îndeplinească poftele. Şi, pe deasupra, avea şi doi copii!

Un al doilea exemplu:

O doamnă, acum câţiva ani, a vrut să-mi ofere o groază de bani, zicându-mi: „Îţi dau câte milioane vrei! Ştiu că te ai bine cu Dumnezeu, de aceea vreu să dezlegi farmecele iubitului meu, să se întoarcă iar în braţele mele”! Nenorocitul care o părăsise era căsătorit şi avea trei copii.

Gândiţi-vă, ce obrăznicie şi tupeu, de speţa cea mai joasă! să implice preoţii în fărădelegile lor şi mai ales pe bani.

Şi al treilea caz, din multele care există:

Acum câţiva ani, a venit cineva şi mi-a cerut să mă rog lui Dumnezeu să fie pedepsit cu închisoarea vecinul lui, pentru că îl nedreptăţeşte, concediindu-l pe fiul lui, căsătorit şi cu copii. Ieşindu-şi din fire, mi-a zis: „Decât să-l omor eu şi să intru la închisoare, mai bine fă rugăciune tu, părinte, ca Dumnezeu să-l trimită la carceră.”

Asemenea exemple năroade, vrednice de plâns, vă vor aduce toţi duhovnicii. Mai există şi o altă mentalitate greşită, a celor care obişnuiesc să zică: „Nu-i vreau răul, dar să tragă copii lui numai atât cât am tras eu”, sau „răul pe care mi l-a făcut mie, să i-l dea Dumnezeu lui.”

Din nefericire, drama cea mai mare este că spun aceste lucruri în scaunul spovedaniei. Sufletul omului săvârşeşte un rău înspâimântător, atunci când vorbeşte lui Dumnezeu despre acest „blestem nobil”. Toţi aceşti oameni uită că Hristos pe Cruce n-a cerut pedeapsă şi răzbunare pentru ce-i care L-au răstignit, ci S-a rugat Tatălui, ceresc să-i ierte.

Extras din Pr. Stefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeiestii Liturghii, Editura Bizantina 2005, p.266-268

 


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
4121

„Orice lucru, trebuie să-şi aibă început în iubirea pentru Dumnezeu”

De multe ori îmi spunea Bătrânul: ‒ Să ai pururea iubirea. Mai întâi iubirea şi apoi celelalte. Trebuie să iubim cu simplitate în inimă şi tot aşa să ne şi rugăm. Nu vreau să te apropii de Dumnezeu prin frica de moarte, ci prin multă iubire pentru El. Acesta este un lucru mult mai înalt, copilul meu! […]

Articole postate de același autor
70

Misiunea şi responsabilitatea preotului

Am fost sfătuit să vorbesc despre activitatea păstorului duhovnicesc, ce nu se închide în limitele parohiei sale şi nu se opreşte neapărat doar asupra fiilor lui duhovniceşti. Preotul, cel mai adesea, este chemat la bolnavi, la muribunzi; adeseori i se impune să-şi desfăşoare activitatea în situaţii critice. Se întâmplă să vină unii tineri, bărbaţi ori femei, […]