Începutul iubirii poate fi acesta: dacă nu vrei să spui ca Sfinţii Părinţi: ,,Eu sunt cel mai păcătos“, măcar să-ţi dai seama că tot păcatul trăieşte în tine. Şi văzând aceasta, ne recunoaştem reciproc. Te cunosc mai mult decât crezi sau decât cred eu, prin mine insumi. Atunci, în loc să-l judecăm pe aproapele, să-l iubim, căci şi Dumnezeu mă miluieşte pe mine. Hai să facem ca Dumnezeu! Să nu mă enerveze aproapele cu felul lui de a fi, căci şi eu enervez pe alţii că sunt aşa. Dar cum mă schimb eu din acest ,,aşa“? Dar el cum se schimbă din acest ,,aşa“, chiar dacă ,,aşa“-ul lui nu este ca al meu, ci altfel?
Dar îi pot înţelege durerea şi-i pot compătimi slăbiciunea. Prin compătimirea aceasta mă unesc cu fratele meu, chiar începând de la păcat. Şi iată că Dumnezeu face o astfel de minune că păcatul, care este despărţire şi moarte,să devină – paradoxal – viaţă şi apropiere, unire între oameni. Să vă povestesc acum o întâmplare care lămureşte mai bine cele ce am spus.
Erau într-o gară, în Anglia, doi oameni şi acolo, fireşte, era aglomeraţie mare. Unul din ei zicea: ,,Ah! tare nu sufăr îmbulzeala asta, mulţimea asta care forfoteşte, oamenii aceştia“. Celălalt i-a spus: „Eu în fiecare văd, potenţial, un prieten, un frate. Tu trăieşti în îmbulzire şi în gloată. Eu trăiesc într-o adunare de prieteni şi de fraţi“.
Lăuntric, acest lucru este adevărat. Cel puţin eu am învăţat de la acela că tu, în măsura în care îţi este dat, poţi schimba atitudinea gloatei. Şi vă mai spun că acela care vedea prieteni in masele de oameni nu avea frică de nimeni: mergea pe străzi în puterea nopţii, căuta îmbulzeala oriunde şi n-a păţit niciodată nimic. Ştiu însă că celălalt a avut de suferit, de câteva ori, de pe urma gloatei. Acum nu vă îndemn să faceţi toţi la fel, dar totuşi de aici se desprinde, evident, o morală.
Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de câteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, pp. 93-94
