Actualitate

În satul Musteață a fost sfințită Crucea Recunoștinței

515

Marți, 29 august 2017, creștinii din satul Musteață, raionul Fălești, au înscris încă o filă în istoria satului prin sfințirea Crucii Recunoștinței de către un sobor de preoți, avându-l ca protos pe parohul satului, părintele – blagocin Oleg Fisitican. Înălțarea sfintei Cruci la intrarea în sat a fost motivat de sentimentul mulțumirii al preoților băștinași din acest sat: preotul Igor Niculescu, preotul Serghei Vidmichi, preotul Ion Vidmichi și preotul Iulian Procopciuc. În predica sa, părintele Oleg a subliniat importanța înălțării sfintei Cruci, aceia de a ne aminti de opera de răscumpărare a Mântuitorului prin răstignirea pe Cruce, de a merge pe calea cea îngustă a mântuirii (Mt.7,14), de a ne lua crucea și să urmăm Domnului nostru Iisus Hristos (Mt.10,38). La final părintele Oleg a mulțumit celor prezenți pentru rugăciunea comună și a specificat că dulciurile și celelalte prinoasele alimentare vor fi transmise casei de copii din orașul Fălești.

sursa http://ephbalti.md


Articole postate de același autor
2712

Maica Domnului prăznuită la Mănăstirea Curchi

În duminica a XXIV-a după Cincizecime, de Praznicul „Intrării în Biserică a Maicii Domnului”, PS Părinte Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Stareț al mănăstirii Curchi a oficiat Sfânta Liturghie în biserica de iarnă a mănăstirii Curchi cu hramul „Sf. Ier. Nicolae”. Episcopul a fost înconjurat de un numeros sobor preoțesc, slujitori ai sfintei […]