Domnul Hristos, El Însuşi, ne vorbeşte prin Evanghelie, numai că pentru asta trebuie să fii sensibilizat, să înţelegi, să fii îmbunătăţit. Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbeşte despre o sensibilizare a omului, pentru a avea conştiinţa prezenţei Domnului Hristos. Noi mai mult la rugăciune ar trebui să avem conştiinţa prezenţei Domnului Hristos, dar ce facem noi?
De cele mai multe ori ne rugăm cu nişte formule, cu nişte rugăciuni-formulă. Chiar aşa îi şi întrebăm pe oameni, îi întrebăm dacă şi-au spus rugăciunile dimineaţa şi seara, nu-i întrebăm dacă se roagă. Or, rugăciunea rostită ca formulă e una – e ca şi când ai spune o poezie, iar rugăciunea trăită e alta.
Sfântul Isaac Sirul ne vorbeşte despre rugăciunea în care ţi se taie cuvântul de pe buze; tu vrei să citeşti, de exemplu, o catismă din Psaltire, şi te opreşti la un singur cuvânt, şi nu mai poţi merge mai departe, pentru că te rogi cu cuvântul acela. Nu-ţi mai trebuie alt cuvânt ca să te rogi cu el. De pildă, în Psalmul 8, zice: „Doamne, cât de minunat este numele Tău în tot pământul!” Cuvântul acesta: „…cât de minunat este numele Tău în tot pământul”, te-ar putea ţine ceasuri întregi în legătură cu El, cumva robit de acest cuvânt în faţa Lui Dumnezeu. Cu noi nu se întâmplă aşa ceva: noi citim tot psalmul, apoi mai citim vreo zece-douăzeci după el, şi tot nu simţim nimic, pentru că inima noastră este învârtoşată, s-a ajuns la învârtoşarea inimii.
Din Arhimandrit Teofil Părăian, Cum putem deveni mai buni – Mijloace de îmbunătăţire sufletească, Editura Agaton, p. 139
