− Cine a îndrăznit să boteze un copil mort ori avortat, nebotezat, nu mai poate fi preot în veacul veacului. Ce botezi? Ţărâna! Doar sufletul a plecat din clipa când a murit. Cum? Te-ai făcut preot şi te-apuci să botezi la cimitir şi să înşeli lumea? Mare nebunie!
Am auzit pe undeva că preotul botează la Botezul Domnului pe cei avortaţi. Asta-i nebunie! Asta-i ieşire din minţi! Nu se botează în veacul veacului! A plecat sufletul lui. Ştiţi voi unde stau copiii nebotezaţi? Să ţineţi minte, care sunteţi aici! Copiii nebotezaţi ai creştinilor stau în partea de miazănoapte din ceruri, unde este un fel de ceaţă, cum este la noi în zori de ziuă, când nu s-a luminat.
Ei au primit de la Mântuitorul un inel; se cheamă „inelul nemuririi veşnice”. Ei stau acolo şi strigă totdeauna împotriva părinţilor: „Doamne, n-am văzut lumina soarelui, n-am văzut lumina lunii, n-am văzut stelele, n-am văzut lumina zilei, n-am văzut florile câmpului, n-am auzit cântând păsările, n-am văzut frumuseţea lumii, de ce ne ţii pe noi în întuneric, că noi nu suntem vinovaţi?” Iar Hristos le va zice: „Staţi acolo, să văd pocăinţa părinţilor voştri!” Că, dacă cei ce au copii morţi nebotezaţi se mărturisesc curat la duhovnic şi fac canonul şi nu mai fac această urgie, se mântuiesc.
Când se mântuiesc părinţii, copiii avortaţi în clipa aceea primesc botezul nădejdii; cum au avut cei din Vechiul Testament, cei ce mai înainte au nădăjduit spre Hristos, zicând: „O să vină Mesia să ne scoată din iad!” Primesc botezul nădejdii şi odată cu părinţii lor zboară la cer. Asta-i soarta copiilor care au murit nebotezaţi.
Extras: „Ne vorbește Părintele Cleopa”, Volumul 7, p. 131
